Apar tot mai multe detalii despre carnagiul de la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca, despre cauzele care au făcut posibil măcelul și despre victime.
UPDATE 4 - Cei nouă pacienţi răniţi noaptea trecută la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca sunt transferaţi la patru spitale din Capitală, a anunțat şeful UPU Buzău, medicul Adrian Zoica, citat de Agerpres. El a adăugat că trei din cei nouă pacienţi au răni grave.
„Toţi cei nouă pacienţi au fost transferaţi la patru spitale din Capitală - Bagdasar, Floreasca, Municipal şi Pantelimon, doi cu elicoptere SMURD, trei cu ambulanţele, iar alţi patru cu autospeciale pentru victime multiple”, a precizat Zoica.
Potrivit unei informări a Ministerului Sănătăţii, decizia de transfer a fost luată deoarece spitalul din Buzău nu are secţie de neurochirurgie. Doi dintre pacienţi sunt transferaţi la Spitalul Floreasca, alţi doi la Spitalul Sf. Pantelimon, trei la Spitalul Bagdasar şi doi la Spitalul Universitar.
UPDATE 3 - Criminalul cu stativul de perfuzii era internat din proprie inițiativă, pentru dezalcoolizare, potrivit ultimelor detalii de la fața locului.
Mai mult, el „era internat într-un salon cu supraveghere normală, nu cu supraveghere sporită, pentru că simptomele pe care le prezenta nu prevesteau astfel de probleme”, a recunoscut Viorica Mihalașcu, directorul stabilimentului psihiatric.
Un fost jurnalist și medic psihiatru consideră că finalmente, „chestiunea de clarificat este dacă persoana în cauză avea antecedente penale sau istoric de violenţă”. „Şansele sunt că da, ba mai mult, şansele sunt că era cunoscut clinicii (sau altui centru de psihiatrie), respectiv că era cunoscut inclusiv poliţiei pentru fapte similare, sau încadrabile în acelaşi spectru”, spune Gabriel Diaconu.
El a mai explicat că ar fi nevoie de o foarte bună colaborare între medicii psihiatri și poliție, pentru a se preveni astfel de nenorociri. „Medicii, procurorii, poliţiştii ar trebui să aibă module comune de pregătire periodice. Pentru că experienţa poliţiei privind escaladarea comportamentului este extrem de relevantă, comparativ - să zicem - cu cea a unui psihiatru care poate a citit despre astfel de cazuri doar în cărţi (despre personalul mediu nu mai vorbesc)”, a mai spus Diaconu, pe Facebook.
UPDATE 2 - Multiplul asasin de la Săpoca ar fi încercat să fugă din spital, după carnagiul produs prin saloane, dar a fost prins de polițiști.
În prezent, curtea spitalului este înţesată de oameni în uniforme, coordonaţi de procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
UPDATE - Atacul s-a produs în jurul orei 3,30, în urma unui episod psihotic acut suferit de bărbatul agresiv. Acesta i-a atacat mai întâi pe colegii de salon, apoi pe pacientele aflate într-o încăpere alăturată, a declarat directorul Spitalului de Psihiatrie Săpoca, Viorica Mihalaşcu, la Antena 3.
Ea a mai precizat că au fost înregistrate în total 13 victime, dintre care trei au decedat în spitalul din Săpoca, iar a patra a murit după ce a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Judeţean Buzău, având un traumatism cranio-cerebral grav. De asemenea, alţi trei răniţi sunt cu traumatisme cranio-cerebrale majore, iar şase au cu traumatisme cranio-faciale minore.
„El era interant într-un salon cu regim de supraveghere normal, simptomele pe care le-a arătat nu prevedeau nenorocirea care avea să se întâmple”, a afirmat Viorica Mihalaşcu.
Directoarea unităţii medicale din Săpoca a mai menţionat că „totul s-a petrecut în mai puţin de un minut, foarte repede”, iar la momentul respectiv în secţia respectivă se mai aflau trei infirmiere. „Personalul medical nu a apucat să intervină”, a mai precizat Mihalaşcu.
Dosarul cazului a fost deschis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Cel puțin patru oameni au fost uciși și alți nouă au fost răniți cu un stativ pentru perfuzii, într-o unitate medicală din județul Buzău.
Totul s-a petrecut la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, din judeţul Buzău.
Acolo, un pacient a ucis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru persoane şi a rănit alte nouă, cu un stativ de perfuzie.
Comisarul - şef Laurenţiu Pantazi, şeful IPJ Buzău, a declarat că unul dintre pacienţi a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi i-a atacat pe pacienţi.
Din primele informaţii, ar fi vorba de patru morţi şi nouă răniţi grav, câteva victime având traumatisme cranio-cerebrale.
Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. După producerea atacului, a încercat să fugă şi a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.
Criminalul se află acum în custodia poliţiei.