După tragicul accident care a avut loc în Ialomiţa, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a convocat sâmbătă, o şedinţă de urgenţă unde comitetul operativ va stabili măsurile necesare încăt să se prevină pe viitor astfel de evenimente.
UPDATE:
În urma tragediei care a avut loc în Ialomiţa, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a anunţat că, în perioada imediat următoare, se vor adopta măsuri suplimentare de control pentru tahografe, în cazul TIR-urilor şi maşinilor care transportă marfă.
De asemenea, se vor introduce dispozitive pentru scanarea retinei, care au drept principal scop identificarea oboselii în cazul şoferilor.
„Am convocat la Ministerul Transporturilor Poliţia Română, în special Brigada Rutieră, cât şi experţi de la Registrul Auto Român, ISCTR (Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier, n.r.) şi Autoritatea Rutieră Română. Le-am solicitat şi am luat câteva decizii cu privire la implementarea unor măsuri suplimentare faţă de reglementările care există în momentul de faţă pe partea de control pentru tahografe şi controlul care se exercită asupra TIR-urilor şi maşinilor care transportă marfă. Am stabilit ca, în perioada imediat următoare, de luni, să se formeze un grup mixt între ISCTR şi Poliţia Rutieră care va avea ca principal atribuit controlul tahografelor. Va fi făcut un plan general. În dimineaţa în care se va stabili unde se vor face controalele acolo, se va pleca. Nu se va şti de către absolut nimeni decât în ziua în care se va pleca pe traseele respective pentru a se face controalele care să verifice dacă şoferii respectă timpii. Aceste lucruri au existat şi până în prezent. S-au aplicat sancţiuni foarte mari dar vrem să intensificăm aceste controale", a afirmat sâmbătă ministrul Transporturilor.
Pe de altă parte, acesta a anunţat că, în urma consultărilor cu directorul de la RAR, George Dincă, va emite, în regim de urgenţă, un ordin de ministru care va prevedea introducerea dispozitivelor pentru scanarea retinei.
„M-am consultat cu George Dincă, directorul de la RAR. Luni vom forma un grup de lucru şi în regim de urgenţă voi emite un ordin de ministru prin care vom introduce dispozitive pentru scanarea retinei. Există astfel de dispozitive pe piaţă, care au ca principal scop identificarea oboselii pentru şoferii care conduc aceste tiruri şi sunt, totodată nişte dispozitive care avertizează sonor în momentul în care se depăşeşte banda pe care se deplasează TIR-ul în mod normal", a explicat Răzvan Cuc, potrivit agerpres.ro
Ştirea iniţială:
Răzvan Cuc a afirmat înainte de şedinţă că va urma o perioadă de razii masive în trafic pentru a depista firmele de transport şi şoferii care nu respectă legea
De asemenea, Cuc a postat un mesaj pe pagina sa de socializare în care atacă dur declaraţia preşedintelui Iohannis despre acest tragic aveniment
„Am citit cu stupoare si indignare declaratia presedintelui Klaus Iohannis. Au murit 10 oameni si domnului Iohannis ii arde de declaratii politice. Constat ca singurul scop al lui Klaus Iohannis in functia de presedinte este sa se urce pe cadavre in scop electoral. Ceea ce pentru noi, romanii, dar mai ales pentru familiile victimelor, este o tragedie fara margini, pentru Klaus Iohannis este doar o alta situatie pe care sa o speculeze electoral. V-ati mai urcat astazi pe inca 10 cadavre, domnule presedinte. Va ajunge? Mai vreti? Stati la colt ca un cioclu si asteptati noi tragedii? Asta suntem noi, romanii, pentru dumnevoastra? Doar cifre pe procesele verbale de vot? Sa va fie rusine! Pentru ca romanii asteapta de la noi, celor care ne pasa, solutii, mai ales in astfel de situatii, am decis sa convoc la ora 16 un comitet operativ cu toti factorii de decizie implicati pentru a lua masurile necesare astfel incat asemenea tragedii sa nu se mai repete. Va urma o perioada de razii masive in trafic pentru a depista firmele de transport si soferii care nu respecta legea, si vom aplica noi masuri drastice in acest domeniu. Condoleante familiilor care trec printr-o grea incercare!", a scris Răzvan Cuc, potrivit realitatea.net