Carmen Şerban, pe Drumul Crucii cu echipa Happy Hour în spate

Convinsă că i se fac vrăji, solista a mers să se roage în cele mai sfinte locuri însoţită de Cătălin Măruţă.

După o perioadă grea, în care a fost suspectă de cancer şi speriată de boala tatălui, diagnosticat cu Parkinson, Carmen Serban a mers în Israel să se roage în cele mai sfinte locuri. A fost însotită pe Drumul Crucii, din vechiul Ierusalim, de Cătălin Măruta, căruia i-a spus cele mai mari necazuri, cele mai ascunse temeri şi i-a mărturisit ce dorinţă arzătoare şi-a exprimat în faţa Mormântului Sfânt. De săptămâna aceasta, "Happy Hour" prezintă o serie de materiale filmare în Israel, acolo unde Cătălin Măruţă a însoţit-o pe Carmen Şerban, dornică să-şi reevalueze viaţa după toate problemele prin care a trecut. După ce s-a rugat până la lacrimi în pelerinajul de pe Via Dolorosa din Ierusalim, Carmen Şerban a trecut la treburi mai lumeşti. Adică a mers la shopping în bazar, s-a târguit şi s-a împrietenit cu vânzătorii.