Carla Bruni, despre subiecte tabu în ultimul album

Prima doamnă a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, are ca teme ale cântecelor de pe ultimul album muzical heroina afgană şi 30 de amanţi, precizează Reuters.

Cotidianul francez Le Figaro susţine că melodiile şi versurile îndrăzneţe de pe noul album al lui Bruni, "Comme si de rien n'etait (Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat)", reprezintă o îndepărtare de stilul folk abordat de ea până în prezent.

Soţia preşedintelui franţei susţine că nu s-a inspirat din povestea de dragoste şi căsătoria sa cu Nicolas Sarkozy.

Criticul muzical, Bertrand Dicale, de la Le Figaro, spune că în noul album al Carlei Bruni adoptă stiluri franţuzeşti cunoscute, dar şi stilul bombastic al anilor '60. "Astfel, am roşit precum o tufă de trandafiri auzind că ea a înregistrat o melodie de dragoste intitulată «Tu es ma came».  În acest cântec de dragoste, Bruni cântă: "Tu eşti drogul meu/ Mai letal decât heorina afgană/ Mai periculos decât cocaina columbiană".

Sunt un copil/ În ciuda celor 40 de ani/ În ciuda celor 30 de amanţi/ Un copil", spune Bruni în cântecul "Une Enfant (Un copil), unul din cele mai bune, după cum spune Dicale: "versuri de o impudoare emoţionantă pe un lied de Schumann".

Carla Bruni rosteşte câteva versuri care vor fi, cu siguranţă, comentate din plin de către ascultatorii CD-ului: "Fie că sunt blestemată sau condamnată/ Îmi bag picioarele".

Acesta este primul albul lansat de fostul manechin de după căsătoria cu Sarkozy şi va fi lansat pe 21 iulie, la casa de discuri Naive.

(18:10)