Cariera de calomniator a lui Vadim

EVZ a făcut un scurt inventar al proceselor deschise împotriva "Tribunului" de cei pe care i-a jignit.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a început urmărirea penală împotriva liderului Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, după incidentele de alaltăieri.

Europarlamentarul l-a insultat şi l-a bruscat pe executorul judecătoresc venit să ducă la îndeplinire sentinţa de evacuare a imobilului în care PRM îşi avea sediu. Luni, într-o dezlănţuire extrem de violentă, Vadim Tudor i-a adresat nenumărate injurii executorului judecătoresc, Daniela Paula Şomâldoc, şi a jignit în repetate rânduri forţele de ordine prezente la acţiunea de evacuare silită.

"Va începe o urmărire penală şi criminalistică şi vă asigur că dosarul va fi soluţionat cu celeritate", a declarat, ieri, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi. Întrebată dacă statutul de demnitar european al lui C.V. Tudor va îngreuna urmărirea penală, aceasta a explicat: "Imunitatea pentru un europarlamentar este imunitatea prevăzută de fapt în legislaţia naţională. Este aceeaşi ca şi pentru senatorii şi deputaţii din Parlamentul României. Un astfel de aviz de luare a unei măsuri preventive este supus regulilor din legislaţia naţională. Deocamdată, pentru demararea investigaţiilor, nu este necesară o autorizare specială".

Preşedintele PRM va fi urmărit penal pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti.

Procesul cu Cozmin Guşă

Ieri, executorul Daniela Paula Şomâldoc a declarat că va face în nume propriu plângere penală împotriva lui Vadim Tudor. Aceasta se va înscrie pe lista extrem de lungă şi de variată a persoanelor care au deschis acţiune judecătorească împotriva "Tribunului", câştigând sau - după mulţi ani pierduţi în instanţă - abandonându-şi cauza.

Ultimul care a câştigat un proces de calomnie contra lui C.V. Tudor este Cozmin Guşă, fost parlamentar şi membru, pe rând, al PSD, PD şi PIN. Guşă l-a dat în judecată pe "Tribun" şi a câştigat, în urmă cu trei ani, daune morale de 50.000 de lei.

Pentru că liderul PRM nu i-a plătit despăgubirile dispuse de instanţă, Guşă a cerut executarea silită a lui Vadim, procedură care a fost iniţiată anul trecut. "A scris despre mine că sunt ţigan, homosexual, chestiile astea minoritare pe care el le consideră defecte. După multe astfel de articole, mam hotărât să-l dau în judecată", spune Guşă. Avocatul lui, Marius Manolache, afirmă că, în prezent, executorul judecătoresc caută toate sursele de venit ale lui Vadim Tudor pentru a recupera suma datorată: cei 50.000 de lei plus alţi aproximativ 20.000 de lei, proveniţi din cheltuielile de judecată şi taxa de timbru pe care Guşă a achitat-o ca să deschidă procesul.

Fostul consilier al lui Mircea Geoană povesteşte că, după pronunţarea sentinţei, Vadim a încercat, prin tot felul de emisari, să-l convingă să renunţe la pretenţiile financiare. "M-au căutat diverse persoane. Şi care se asociază cu el în mod public, şi care se dezic de el în mod public. Aşa cum Emil Boc i-a trimis acea scrisoare de felicitare, de ziua lui de naştere, şi alţi politicieni, mergând pe burtă, întreţin relaţii cu Vadim Tudor", spune Guşă.

După ce sentinţa a fost învestită cu titlu executoriu, revista "România Mare" a trecut la represalii, titrând: "Limbricul Cozmin Guşă se screme să înhaţe casa de la Bran a surorilor liderului PRM. (...) În prostia lui monumentală, homosexualul cu eczemă pe chelie crede că acea casă e a preşedintelui PRM".

Cozmin Guşă spune că, în urmă cu o lună, a mai deschis o acţiune judecătorească împotriva lui Vadim Tudor, pentru injuriile recent proferate în presa pe care "Tribunul" o conduce: cotidianul "Tricolorul" şi săptămânalul "România Mare".

Cazul Ticu Dumitrescu

Fostul deţinut politic Constantin Ticu Dumitrescu a câştigat un proces penal contra liderului PRM în 2005, când a obţinut plata unor daune morale de 7.500 de lei. Ticu a avut-o ca avocat pe fiica sa, Florentina Dumitrescu, care îşi aminteşte: "Am deschis acea acţiune după o campanie continuă de denigrare a tatălui meu în ziarele lui Vadim Tudor. În principal, pentru că susţineau că tatăl meu a fost colaborator al Securităţii".

Florentina Dumitrescu spune că Vadim a plătit daunele morale doar după ce a fost executat silit, eşalonându-i-se datoria în şase tranşe lunare.

Eşecul Anei Blandiana

Poeta Ana Blandiana, ţinta predilectă a tiradelor şefului PRM în anii 1990, a aşteptat din 1991 până în 1997 ca împotriva lui Vadim să fie declanşată urmărirea penală - potrivit soţului poetei, Romulus Rusan.

"La vremea aceea, pe prima pagină a «României Mari» apărea o aşazisă listă a ruşinii, în care se găsea şi numele soţiei mele. I-am făcut plângere penală, procedurile au fost tergiversate şi, prin 1997, Vadim a primit NUP", zice Romulus Rusan.

Fostul director SIE şi consilier prezidenţial Ioan Talpeş spune că a câştigat două procese contra preşedintelui PRM. "Bineînţeles că nu a respectat sentinţele judecătoreşti. Ce, el respectă ceva? Nu am urmărit executarea lor fiindcă ştiu că, oricum, lui nu-i pasă. În mod normal, «România Mare» ar fi trebuit să fie suspendată la a doua condamnare pentru calomnie dispusă de justiţie".

Talpeş comentează: "Nu există săptămână în care Vadim să nu mă jignească. Eu consider că nu reu şeşte decât să se autodegradeze. Probabil crede că nu mai are ce să autodegradeze. Bălăceala asta imbecilă, jigodioasă e perfectă".

70.000 de leieste suma pe care C.V. Tudor trebuie să i-o plătească lui Cozmin Guşă

DEJECŢII SUB PSEUDONIM

Câteva caracterizări din "România Mare"

Rubrica unde se concentrează cele mai multe insulte şi calomnii emanate de revista "România Mare" este "Săptămâna pe scurt". Articolele-fluviu sunt semnate cu pseudonimul "Alcibiade", deghizare în spatele căreia poate fi întrezărită uşor verva injurioasă a lui Corneliu Vadim Tudor. Nu e nevoie de căutări laborioase pentru a înţelege valul de procese intentate "Tribunului".

"Săptămâna pe scurt" din ultimul număr al "României mari" alocă spaţii largi portretizării poetului Mircea Dinescu şi a actorului Mircea Diaconu. "Numai la conacul acestui handicapat de Dinescu, care e tot cu «rahatul» şi «izmenele» în gură (...) era o jale de mahala. (…) Fireşte că tîmpitul ăsta de Dinescu, care n-are carte (…), e complet nevinovat, el e un microcefal prostit din labă. (…) Un alt Mircea D. - dar nu Dinescu, ci Diaconu - i-a făcut pe români să rămână cu sarmaua în gât. Ca actor, piticul ăsta cu bărbie de galoş e nul; efectiv, el a stricat TOATE filmele în care a apărut, fiindcă românii nu suportă oamenii urâţi. (…) A ajuns şi saltimbancul ăsta nenorocit (deghizat în babe, moşi, copii oligofreni ş.a.m.d.) să pozeze în Judecătorul Neamului. Cine îl tot invită pe dobitocul ăsta plin de tupeu e mai prost ca el".

La adresa scriitorului Mircea Cărtărescu, "Alcibiade" se dezlănţuia într-un număr mai vechi: "Ascultă, Cărtărescule: nu ţi-a spus nimeni că semeni cu o maimuţă? Ai ochii apropiaţi, fruntea mică, bărbia ca un galoş şi pe deasupra mai şi şterpeleşti tot ce vezi".

Pe ziaristul EVZ Vlad Stoicescu "Alcibiade" îl numea "un ţigan şi un evreu" şi îl apostrofa: "Uş, cioară! Te-ai zărghit din labă. Ce legătură are mă, imbecilule, Vadim cu dictatura comunistă?".