Care lapte este mai sigur

Să bem lapte neprocesat proaspăt muls, produse pasteurizate la pungi sau lapte UHT în cutie, care are un termen de valabilitate suspect de lung?

Laptele neprocesat trebuie muls în condiţii de igienă foarte stric te pentru a nu pune în pericol sănătatea.

Cel pasteurizat, care rezistă cel mult o săptămână ţinut la rece, e fiert la o temperatură mai mică decât laptele UHT, care poate fi ţinut la temperatura camerei. Nutrienţii din laptele UHT sunt mult mai bine conservaţi decât în cel pasteurizat pentru că produsul este adus la o temperatură foarte mare doar câteva secunde.

Risc de TBC de la vacile care pasc pe marginea drumului

"Pentru a fi sigur, laptele proaspăt trebuie să provină de la o vacă sănătoasă. Dacă vaca nu e bine hrănită (paşte pe marginea drumului unde trec maşini) poate trasmite boli grave cum ar fi TBC-ul, listerioza. Apoi, condiţiile de igienă în care laptele e muls trebuie să fie impecabile, ceea ce e complicat de respectat. Dacă igiena este strictă, iar vaca paşte pe pajişte, unde sunt şi plante medicinale, laptele este extrem de sănătos (are inclusiv putere bactericidă - omoară bac teriile) mai ales dacă este băut în prima jumătate de oră după ce a fost muls", explică prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie.

În România se consumă 68% lapte neambalat şi doar 32% lapte ambalat. Laptele ambalat în cutii de caton are o durată mai mare faţă de cel neambalat, dar şi faţă de cel din pungi sau sticle de plastic.

"Ambalajul din carton are mai multe straturi, iar materia primă e celuloză, în proporţie de 75%, ceea îi ce oferă stabilitate şi rezistenţă, 20% poli eti lenă care împiedică pătrunderea umidităţii, iar restul de 5% e aluminiu, care protejează alimentele de acţiunea oxigenului şi a luminii, mărind terme nul de valabilitate şi împiedicând oxidarea şi alterarea laptelui", explică Daniela Cîrmaciu, reprezentant comunicare şi mediu Tetra Pak.

Laptele UHT, fiert patru secunde la 140 ºC

Diferenţa dintre laptele UHT şi cel pasteurizat este dată de condiţiile de preparare şi de păstrare. Laptele pasteurizat e fiert la 75 grade C timp de 35 de secunde, ceea ce inactivează 99% din bacteriile iniţiale, iar după procesare trebuie ţinut la rece.

Laptele UHT e fiert la 140 de grade C timp de patru secunde, nu are nici bacterii, dar nici spori. Acesta nu se ţine la frigider până la deschidere, fiind suficientă temperatura camerei de maximum 35 de grade C. "Laptele UHT trebuie băut cât mai repede după ce a fost desfăcut: în aceeaşi zi sau în maximum două-trei zile. După deschiderea cutiei, se ţine la rece", mai explică prof. dr. Mencinicop schi.

"Laptele UHT trebuie băut cât mai repede după ce a fost desfăcut, preferabil în aceeaşi zi. După deschidere, se ţine la rece.", PROF. DR. GHEORGHE MENCINICOPSCHI, specialist în alimentaţie