Care e universitatea cu peste 4.000 de ”boboci”

Creștere semnificativă a înmatriculărilor la Universitatea de Vest din Timișoara, vara aceasta. Comparativ cu vara anului trecut, instituția de învățământ superior a înregistrat, în urma primei sesiuni de admitere, o creștere de 17 procente a înmatriculărilor - ceea ce ar reprezenta peste 4.000 de „boboci” în noul an universitar.

„Sunt puține universitățile care se pot mândri cu asemenea creșteri. Este o confirmare că eforturilor membrilor comunității au fost îndreptate în direcția corectă. Pe fondul scăderilor demografice, noi reușim să înmatriculăm mai mulți studenți. Este o tendință stabilă, care ne spune că nu este o simplă coincidență, ci acumularea consecințelor strategiilor aplicate cu consecvență în ultimii ani. Atractivitatea instituției noastre ca destinație de studiu a crescut, dar nu ne vom opri aici. Această universitate, echipa formată în ultimii ani, au un potențial extraordinar”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea.

Cei mai mulți noi studenți vor studia la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor, 890. La Sociologie și Psihologie sunt 530 de boboci, iar la Matematică și Informatică, 490.

Tendința de creștere s-a cunoscut încă din perioada înscrierilor. Cea mai solicitată facultate a fost cea de Matematică și Informatică, cu aproape cinci candidați pe loc bugetat, specializarea Informatică înregistrând cea mai mare concurență din cadrul UVT, de 10 persoane pentru fiecare loc fără taxă disponibil. La Facultatea de Drept și la cea Sociologie și Psihologie, concurența a fost de peste trei, respectiv patru candidați pe loc bugetat. Sesiunea de admitere din toamnă la Universitatea de Vest din Timișoara va avea loc în perioada 4 - 17 septembrie. Detalii despre oferta educațională și procedura de admitere pot fi găsite aici: https://www.uvt.ro/ro/admitere/2017/