Uneori afecţiunile pot fi lecuite cu ajutorul unui amestec considerat de către experţi salvator, în unele cazuri.
De exemplu, revista canadiană „Weekly World News” nota că artrita poate fi vindecată dacă se amestecă o parte de miere în doua părţi apă călduţă şi apoi se adăugă o linguriţă de scorţişoară pudră.
Într-un studiu efectuat de Universitatea din Copenhaga, s-a constatat că atunci când doctorii le-au administrat pacienţilor o combinaţie de o lingură de miere cu o jumătate de linguriţă de scorţişoară pudră înainte de micul dejun, timp de o săptămână, din 200 de pacienţi trataţi, 73 de pacienţi au scăpat complet de dureri în interval de o lună.
De asemenea, studii efectuate în India şi Japonia au relevat că mierea în combinaţie cu scorţişoara pudră, ajuta şi îndepărtează balonarea şi durerile de stomac.
Utilizarea zilnică a scorţişoarei pudră întăreşte sistemul imunitar şi protejează organismul împotriva bacteriilor şi atacurilor virale. Iar consumul regulat de miere întăreşte corpusculii celulari ai leucocitelor care combat bacteriile şi afecţiunile virale.