Cardurile BRD nu vor funcționa la noapte

BRD - Groupe Societe Generale va efectua, în noaptea de duminică (12 mai) spre luni (13 mai), o operaţiune de modernizare a sistemului informatic de carduri, informează banca. 

În consecinţă, între orele 00:00 şi 06:00, deţinătorii de carduri BRD nu vor putea realiza operaţiuni cu acestea în România sau în străinătate, iar reţeaua de ATM-uri şi POS-uri a băncii nu va fi disponibilă.

"Recomandarea noastră pentru clienţii care vor fi în situaţia de a face diverse plăţi în respectivul interval orar este să îşi asigure o rezervă de numerar. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente pe care această operaţiune le-ar putea cauza clienţilor noştri deţinători de carduri şi le mulţumim pentru înţelegere", se spune într-un comunicat al băncii.

BRD - Groupe Societe Generale are o reţea de 723 de unităţi. BRD ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,4 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 27.000 de POS-uri şi mai mult de 1.600 de ATM-uri. Activele totale ale băncii erau, la finalul lunii martie 2019, de 54,4 miliarde de lei.