Din 20 septembrie, cardurile naționale de sănătate vor fi stribuite asiguraților prin poștă.
În lunile septembrie şi octombrie vor fi trimise 12,5 milioane de carduri, pentru ca în următorii patru ani să se ajungă la 13,6 milioane de unităţi, incluzând persoanele care vor împlini vârsta de 18 ani şi/sau vor dobândi calitatea de asigurat.
Poşta Română va livra cardurile la locuinţa fiecărui asigurat, în baza cărţii de identitate şi a semnăturii de primire.
În cazul în care asiguratul nu va fi găsit acasă, distribuitorul va face dovada că a mers la domiciliul acestuia de două ori pentru a preda cardul de sănătate şi îl va returna la sediul casei de asigurări în termen de 10 zile ulterioare termenului afectat livrării.
După acest termen, asiguratul îşi poate ridica propriul card de sănătate de la casa de asigurări în evidenţa căreia se află.
Conform Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), serviciile medicale vor fi validate şi decontate doar în baza cadrului naţional de sănătate, care reprezintă codul de acces pentru toate sistemele informatice ale instituţiei şi conţine datele de identificare ale fiecărui asigurat.
Cardul va deveni instrumentul de confirmare a prestării tuturor serviciilor din sistemul Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS). Astfel, fiecare persoană care se prezintă la medic va trebui să aibă asupra sa cardul de sănătate.
'Cardul va fi trecut prin cititorul de card din cabinetul medicului iar pacientul îşi va introduce codul pin. Medicul, numai cu acordul pacientului, va înscrie pe card eventualele boli grave - cum ar fi cancer, diabet, fie transplant de organe. Prin cardul naţional de sănătate se va verifica efectuarea serviciilor medicale de către furnizorii acestor servicii', a declarat vineri pentru AGERPRES preşedinta Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă.
Cardul poate fi folosit atât la medicul de familie, cât şi la un specialist sau în spital.
Până în prezent, cardul a fost pilotat pe un eşantion de 8.000 de persoane care făceau dializă.
CNAS a încheiat vineri la sediul Guvernului contractul-cadru cu Poşta Română pentru serviciile de distribuire a cardului de sănătate la nivel naţional pentru o perioadă de patru ani.