Cauza anumitor afectiuni ale inimii sau circulatia coronariana pot fi investigate cu riscuri minime printr-o noua tehnica noninvaziva, numita Cardio CT.
Cu acest tomograf de ultima generatie se pot detecta leziuni ale vaselor ce iriga inima (artere coronare), se evalueaza factorii de risc legati de afectiunile cardiace, indetectabili prin alte metode de investigare, cum ar fi angiografia coronariana prin cateterism. Examinarea Cardio CT se face cu administrarea unei substante de contrast intravenos, dureaza cateva minute si nu necesita internarea pacientului.
"Datorita rezolutiei foarte bune a imaginilor tridimensionale obtinute prin Cardio CT se poate evalua existenta unor eventuale depozite de grasime sau calciu care s-au dezvoltat in arterele coronare. Cantitatea de calciu de la nivelul coronarelor este un indicator important si independent al unor posibile probleme cardiace care pot aparea in timp", explica medicul Bogdan Oprisescu, manager medical la Centrul de Diagnostic Imagistic Euromedic.
Inainte de efectuarea investigatiei, medicii nu recomanda consumul produselor care contin cofeina: cola, bauturi energizante, ciocolata, cafea, ceai etc.. "Cardio CT-ul nu este indicat bolnavilor cu semne de suferinta coronariana acuta, celor aritmici sau bolnavilor cu proteze valvulare si stenturi metalice. Investigatia nu este posibila in cazul celor care au peste 120-130 de kilograme", mai spune Bogdan Oprisescu. O investigatie cu acest aparat costa 17,5 milioane de lei si se face la Centrul Euromedic Bucuresti.