Pentru două weekend-uri, ardelenii se vor bucura de filme premiate precum "Drumul de întoarcere" sau "Ursul"
Caravana Filmelor TIFF îşi continuă drumul prin ţară, poposind la Turda şi Oradea, în acest weekend, dar între 3 şi 5 septembrie. Printre filmele ce vor rula se numără "Drumul de întoarcere" (2010, regia Peter Weir), cu actorul Dragoş Bucur într-unul dintre cele mai de succes roluri de până acum. El joacă alături de Ed Harris, Collin Farrell sau Saoirse Ronan în cea mai recentă peliculă semnată Peter Weir, "Eu sunt dragostea" (Italia, 2009, regia Luca Guadagnino), un film nominalizat la Globurile de Aur şi Premiile BAFTA 2011 pentru Cel mai bun film străin, sau "Ursul", în regia lui Dan Chişu producţie 2011. Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) continuă proiectul de mare anvergură, Operation Kino/Caravana Filmelor TIFF, împreună cu Festivalurile de Film de la Sofia, Sarajevo şi Istanbul, proiect sprijinit de programul MEDIA Mundus al Uniunii Europene. A 3-a ediţie a Caravanei se desfăşoară în intervalul 12 iulie - 18 septembrie 2011 şi cuprinde 13 destinaţii: Porolissum, Zalău, Timişoara, Mediaş, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Braşov, Călăraşi, Turda, Oradea, Tulcea, Siret, Rădăuţi.