CARAMBOL pe DN1. Coloană de autoturisme de peste 3 kilometri

În prima zi calendaristică de toamnă foarte multă lume a luat cu „asalt” stațiunile de la mare sau munte, profitând de faptul că este weekend dar și de vremea frumoasă.

Traficul rutier este aglomerat pe DN 1 Valea Prahovei, între Nistoreşti şi Comarnic dar și pe Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, din cauza mai multor tamponări, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, valorile de trafic sunt ridicate pe DN 1 Valea Prahovei, între Nistoreşti şi Comarnic, pe tronsonul kilometric 103 şi 105, din cauza numărului mare de autoturisme care se deplasează către staţiunile montane, potrivit agerpres.ro

Se circulă de asemenea în condiţii de aglomeraţie şi pe Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, unde au avut loc, sâmbătă dimineaţă, mai multe tamponări, fără restricţii de circulaţie însă, autovehiculele fiind scoase de poliţia rutieră pe banda de urgenţă.

În prezent, cele mai ridicate valori de trafic sunt la kilometrul 67, în zona localităţii Lehliu Gară, judeţul Călăraşi, unde a avut loc un accident rutier între 4 autoturisme, ca urmare a nepăstrării distanţei de siguranţă. "Nu au rezultat victime şi nu sunt blocate benzile de circulaţie, însă în urma evenimentului s-a format o coloană de autoturisme de aproximativ 3 kilometri, care se deplasează cu viteză redusă", se menţionează în comunicatul citat