Zece autoturisme au fost implicate, joi dimineaţă, pe DN 1, în apropierea municipiului Sibiu, într-un accident în lanţ produs din cauza poleiului.
”La faţa locului au fost trimise şi echipaje medicale pentru a acorda îngrijiri eventualelor victime, deşi, deocamdată, nu există informaţii cu privire la existenţa unor victime”, a declarat Elena Welter.
Potrivit acesteia, accidentul s-a produs pe fondul vitezei neadapate la condiţiile meteo, carosabilul în zonă fiind alunecos din cauza poleiului.
Accidentul s-a produs pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea - Sibiu, iar traficul pe acest sens a fost deviat prin localitatea Veştem.