Crime precum cele de la Caracal se întâmplă peste tot în lume. În anul 2005, în Statele Unite ale Americii, o fată a fost violată, ucisă și apoi incinerată într-un butoi. Comparând cele întâmplate în țara sa cu actuala anchetă de la Caracal, profilerul FBI Mihaela Brooks Brooks ridică semne de întrebare.
Dacă ținem cont că Gheorghe Dincă le-a spus procurorilor că a acționat exact ca și în cazul amintit din SUA, am putea crede că i-a folosit ca sursă de inspirație.
Profilerul FBI Mihaela Brooks a vorbit desopre ancheta de acum 14 ani și a comparat situația de atunci cu cea din Caracal. Angajatul FBI a rămas șocată de detaliile crimei din Caracal.
Victima avea 25 de ani. Criminalul se află în penitenciar, ispășind o condamnare pe viață. Profilerul FBI a relatat că în cazul acestei femei au fost folosiți foarte mulți litri de benzină.
”Am avut o incinerare într-un butoi. Iar aici a fost o luptă între experți. Acest corp, era o fată minionă cum era Alexandra, ca să ardă, s-a folosit foarte mulți litri de benzină. Comparația cu Caracal e că acel butoi a fost pe niște pirostrii. Nu s-a găsit niciun ADN în oase. El e numit și idiotul savant. Experții se întreabă cum a putut arde corpul în 5 ore. Ceea ce m-a surprins la Caracal e că oasele mici calcinate, foarte mult absorb ceea ce e în jurul lor, adică materialele cu care vin în contact. La Caracal nu avem nimic din cartonul bitumat”, a spus Mihaela Brooks, conform antena3.ro.