Capriciu mai ieftin: Mercedes-Benz CLS preia motorizarea turbodiesel cu patru cilindri

După limuzina Mercedes-Benz Clasa S vine rândul primului model "coupe cu patru uşi", Mercedes-Benz CLS, să adopte un motor cu patru cilindri - în fapt, aceeaşi unitate de 2.1 litri alimentată cu motorină.

Până la urmă, dacă e bun pentru ditamai "barca" de lux, de ce n-ar fi potrivit şi cu un model de fiţe doar puţin mai mic?

Este vorba de motorul turbodiesel 2.1 CDI (204 CP), cu patru cilindri în linie, care, din prima parte a anului viitor, îşi va face apariţia nu doar în portofoliul Mercedes-Benz Clasa S (informaţie deja cunoscută), ci şi sub capota lui Mercedes-Benz CLS - modelul care a inventat, practic, segmentul "coupe cu patru uşi".

Noua versiune de bază a gamei - CLS 250 CDI - se va strădui să ofere compromisul ideal între performanţe şi eficienţă.

Oficial, "coupe-ul cu patru uşi" va fi capabil să ajungă la 100 km/h (cu start de pe loc) în 7,5 secunde şi să accelereze până la 242 de km/h.

Consumul mediu anunţat de producător se cifrează la 5,2 litră "la sută".

Mercedes-Benz CLS 250 CDI va costa, în România, 62.372 de euro cu TVA inclusă.

Ca şi în cazul limuzinei Mercedes-Benz S 250 CDI, preţul solicitat este mai mic (acum cu 3.720 de euro) decât al versiunii echipate cu un motor turbodiesel cu şase cilindri dispuşi în V.