Un băcăuan care locuieşte în centrul oraşului şi-a cumpărat ca animal de companie o capră, pe care a botezat-o Păsărica.
Un bătrân şi capra lui, pe care o scoate la plimbare cu lesa, sunt un lucru obişnuit pentru băcăuanii de pe strada Mioriţei. Zilnic, bătrânul îşi scoate capra la păscut în jurul blocului din buricul târgului.
De multe ori ei sunt însoţiţi de copiii atraşi de animal. Alţi trecători întorc privirea curioaşi. Unii le fac poze, alţii se miră cum o capră răspunde la comenzile stăpânului, la fel ca un câine. Mai nimeni nu ştie însă povestea impresionantă a caprei ajunse animal de companie.
Leac împotriva cirozei Vasile Ferariu are 81 de ani şi locuieşte în centrul oraşului, pe strada Martir Crişan. E o persoană serioasă, chit că „hobby-ul” său stârneşte zâmbete.
„Nu am crescut capre dintotdeauna. Am apelat la ele de nevoie, după Revoluţie”, spune el. În 1989, la doar 33 de ani, Liviu, unicul său fiu, a fost diagnosticat cu ciroză. „Medicii au descoperit boala întâmplător, în urma analizelor pentru apendicită. Se pare că s-a îmbolnăvit pe fond nervos, din cauza unor probleme pe care le avea la serviciu. A fost internat şi la Spitalul Fundeni din Bucureşti. Atunci s-a întâlnit soţia cu un medic care ne-a recomandat tratamentul cu lapte de capră”, povesteşte bătrânul.
Au cumpărat prima capră în 1991. Tratamentul cu lapte a dat roade şi Vasile Ferariu s-a specializat încet - încet în creşterea caprelor. A avut chiar şi trei capre în acelaşi timp. „Mâncarea lor pe timp de iarnă îmi punea probleme, aşa că am păstrat doar una, Păsărica. În 2005, Păsărica a murit la fătare şi am rămas cu fiica ei, pe care am botezat-o la fel”, a continuat el.
„A ajuns un adevărat membru al familiei” „N-aş putea pentru nimic în lume să o tai pentru carne. A ajuns un adevărat membru al familiei, vorbesc cu ea ca şi cum aş vorbi cu un copil”, explică bătrânul. Şi chiar se vede pe ea că este îngrijită.
Păsărica a învăţat să reacţioneze la fel ca un câine dresat. Devine nerăbdătoare când se apropie ora de mers la păscut, aşteaptă cuminte ca semaforul să se facă verde, nu se îndepărtează de stăpân, se joacă cu el, ştie comenzi precum „nu-i voie”, „hai să mergem” sau „du-te acolo să mănânci”. E blândă cu străinii, cu excepţia perioadelor când se ocupă de iezi.
Speranţa de viaţă depinde de dantură Din informaţiile acumulate despre creşterea caprelor, moş Ferariu explică, de exemplu, cum speranţa de viaţă a acestui animal depinde de dantură: „o capră trăieşte şi 15 ani, depinde însă de dantură. Dacă îi cad dinţii, nu mai poate mânca şi se duce”. Păsărica se hrăneşte cu iarbă şi grăunţe în sezonul cald şi cu tain şi lucernă în cel rece. Când nu are ied, poate da şi peste patru litri de lapte pe zi.