Capitala se vrea smart. Aplicații mobile pentru trafic, parcări și transport

Primăria Capitalei a lansat, în testare, primele patru aplicații pentru telefonul mobil care vizează traficul și locurile de parcare, dar și transportul în comun și raportarea cazurilor sociale. Este vorba de InfoSTB, Parking București, Social alert București și Trafic alert București.

Prin intermediul lor, bucureștenii vor putea să afle programul exact al mijloacelor de transport în comun, rutele disponibile, dar și să identifice locurile de parcare publice. Cu ajutorul aplicației Trafic alert vor putea fi semnalate nereguli din trafic, iar Social alert va facilita intervenția Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București în asistarea persoanelor aflate în dificultate, în special a persoanele cu handicap sau fără adăpost. Cele patru aplicații sunt primele dintre cele realizate în cadrul Strategiei Smart City a Capitalei, alte zeci de proiecte fiind în pregătire.