Opt mii de fani l-au aplaudat aseară pe artistul francez, la primul său concert în România.
Sunetele au ţâşnit din cele aproximativ 60 de sintetizatoare analogice montate pe scenă la primul concert pe care unul dintre magicienii genului electro, artistul francez Jean Michel Jarre, l-a susţinut la Bucureşti. Potenţate de sintetizatoarele vechi, „un soi de viori Stradivarius ale muzicii electronice la care orice DJ de azi visează să lucreze“, cum spunea artistul, ritmuri care au trăit zeci de ani de glorie aveau să capete noi valenţe.
Potrivit unui britanic din staff-ul artistului, sintetizatoarele sunt piese unicat, unul fiind asamblat chiar de Jean Michel Jarre. De altfel, nu puţini dintre cei aproape opt mii de spectatori care au inhalat aseară, la Sala Palatului, oxigenul lui Jean Michel Jarre s-au fotografiat, înaintea concertului, cu „aparatele antice“ de pe scenă.
„Echipamentul electronic cântă reşte şase tone“, a precizat acesta. „Instrumentele mele sunt ca nişte doamne bătrâne. Se încălzesc mai greu“, avea să spună şi artistul, imediat ce a intrat pe scenă. O scenă cu lumini albastre
După ce s-au enervat din cauza organizării (cei care şi-au cumpă rat bilete încă de astă-vară, cu greu şi-au putut găsi locurile), spectatorii s-au concentrat asupra show-ului, anunţând, cu un ropot de aplauze, momentul în care Jean Michel Jarre a urcat pe scena scăldată în lumini albastre, venind în mijlocul publicului.
„Bună seara, Bucureşti! Ştiu că foarte mulţi vorbiţi engleza şi că mulţi vorbiţi franceză. Sunt fericit şi onorat să cânt în România“, a salutat artistul sexagenar publicul în faţa căruia urma să-şi prezinte spectacolul din cadrul actualului circuit mondial, „Oxygene 30th Anniversary Tour“, organizat cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la lansarea albumului „Oxygene“.
Cu peste 12 milioane de exemplare vândute în întreaga lume, Oxygene este cel mai căutat disc francez din toate timpurile. Deşi şi-ar fi dorit unul dintre spectacolele- gigant, cu lumini şi lasere, fanii, cei mai mulţi trecuţi de 30 de ani, sau mulţumit să asculte muzica lui Jarre într-o atmosferă încălzită de lumini cuminţi, variind de la albastru, galben, până la ciclamen sau violet - un show şic, dar restrâns, proiectat special pentru a fi prezentat în săli de teatru sau de operă. „Am venit să ascult sound-ul pur al melotronului şi nu pentru laserele pe care poate le aşteaptă publicul. Concertul este un omagiu adus muzicii electronice“, a spus Berti Barbera, prezent în public. O lecţie de muzică Muzică electronică pură, obţinută prin clape şi inducţii, fără computere şi fără tastaturi - artistul aplaudat cândva de trei milioane de oameni (Moscova, 1997), a impresionat prin felul în care sună, dar mai ales prin modul în care ob- ţine aceste sunete. Aplauzele au punctat pasajele celebre din capitolele Oxygene-ului, iar răbdarea celor care au aşteptat a fost răsplătită, având în vedere că Jean Michel Jarre a prezentat majoritatea pieselor de pe albumul cu care, în urmă cu 30 de ani, debuta triumfal pe piaţa internaţională. Jean Michel Jarre a fost acompaniat la Bucureşti de trei muzicieni, având în vedere că „Oxygene“ are opt părţi, pentru care, a spus muzicianul, ar fi avut nevoie de mai multe mâini.
La capătul a 65 de minute de „muzică spaţială“, produsă alături de cei trei muzicieni cu care a urcat pe scenă, Jean Michel Jarre s-a despărţit de publicul care s-a ovaţionat îndelung cu un „Mulţumesc, Bucureşti!“. A fost rechemat pentru două bis-uri. Jean Michel Jarre a susţinut un concert la Belgrad, pe 8 noiembrie, iar mâine urmează să-şi prezinte spectacolul la Budapesta.
Jean Michel Jarre live în Belgrad