Ce poţi vedea într-un film despre Bucureşti? Fix ceea ce vezi, în fiecare zi, umblând prin oraş: câini vagabonzi şi bucăţi de graffiti ştanţate cu dragoste de artiştii urbani pe clădiri, lume pestriţă şi sacoşe din rafie plimbate prin Gara de Nord, gospodine atârnându-şi rufele pe balcon, şantiere cu muncitori plictisiţi, tramvaie vechi, reclame de-ţi iau ochii, maşini grămadă pe străzile înguste. Fără Casa Poporului, fără ţigani, fără Muzeul Satului sau al Ţăranului.
Imaginile astea, dublate cu o poveste, în engleză, despre Bucureştiul turnătorilor la Securitate, al amatorilor de lectură împinşi de la spate de programul redus de televizor, despre palate frumoase distruse de comunişti, fac, în 11 minute de video, portretul Capitalei. Aşa cum l-a filmat artista britanică Sarah Evans şi cum i l-au dezvăluit şase tineri din oraş: trei fete, trei băieţi.
Mâine e ultima zi în care „Bucharest: A Portrait” mai poate fi văzut la Galeria Atelier 35. De la ora 15.00 la 20.00, pe strada Şelari, nr. 13.
„Nu ştiam nimic despre oraş”
Sarah Evans vine periodic în România, din 2006 încoace, în vizită, la cei câţiva amici londonezi stabiliţi aici. Caută, de fiecare dată, pretext de întoarcere pentru munca ei artistică. Din Bucureşti a filmat două săptămâni la rând, în 2006, când i-a venit ideea proiectului video.
„N-aş putea spune că l-am ales eu, Bucureştiul m-a ales pe mine. Nu ştiam nimic despre acest oraş - doar că e frumos noaptea, ai unde să te distrezi, sunt cluburi cool. Dar mi-a plăcut de prima dată. Îmi dădea poftă de lucru!”, spune Sarah.
Ce-a vrut să arate cu filmuleţul ei? Un oraş mereu în schimbare, ca un „work in progress”. „Cu fiecare vizită îl descopeream mereu altfel: mai multe maşini, mai multe minute în trafic, mai multe haine scumpe, mai multă agitaţie. Şi-am zis că asta trebuie să vadă şi lumea care nu obişnuieşte să vină pe aici”, zâmbeşte artista din Londra.
„Caut realitatea, nu adevărul”
Odată puse pe casetă, imaginile cu Bucureştiul n-au fost de-ajuns. Le-a completat cu vorbe spuse de oamenii cu ochi albaştri de care se temeau părinţii şi bunicii, despre ciocolata cărată în ţară, la copii, imediat după Revoluţie, despre cei 50 de ani de „gri”.
„Nu ştiu cât e clişeu şi cât adevăr e în aceste 11 minute, dar este fix ceea ce am văzut eu şi ceea ce mi-au povestit ei. Mulţi mi-au spus despre oraşul . Eu, ca outsider, nu am văzut asta, ba din contră. Dar, ştii, când toţi spun că e gri, începe se intre în memoria colectivă: tuturor li se pare gri, chiar dacă e roşu. Eu caut realitatea în filmele mele, nu adevărul”, conchide britanica.
VIZIONARE Expus în Londra şi Dublin
La „portretul” Capitalei, Sarah Evans a lucrat vreo trei săptămâni, dar nu zi de zi, ci printre picături şi printre alte proiecte în care e antrenată. A montat portretul Capitalei mai mult în timpul liber şi a lucrat foarte relaxat. Ultima vizită a artistei la Bucureşti a fost în urmă cu două săptămâni, când a asistat la vernisajul expoziţiei de la Galeria Atelier 35. A stat trei zile, apoi a zburat la Londra. Şi-a promis că se va întoarce pentru a face şi un portret al României. Cât despre „Bucharest: A Portrait”, care-şi „trăieşte singur viaţa de acum înainte”, acesta a fost deja expus la Londra, în cadrul Festivalului „This is Not a Gateway”, şi într-un spaţiu public din Dublin, cu ocazia IGV Festival. Sarah Evans e artist video, regizor şi scriitor. Predă film şi fotografie la London Metropolitan University.