Capcane pentru oameni, în centrul Aradului

O femeie de 50 de ani din Arad a fost găsită decedată, în această după-amiază, într-un canal aflat într-o zonă centrală a oraşului, iar oamenii care locuiesc la blocurile din zonă spun că au sesizat de mai multă vreme primăria că din cauza lucrărilor de infrastructură, canele au rămas descoperite încă de vara trecută.

Cadavrul femeii a fost descoperit de muncitorii companiei de apă-canal care veniseră pentru a desfunda un canal. Anchetatorii au găsit în geanta de lângă cadavru o legitimaţie potrivit căreia femeia era surdo-mută. Victima locuia chiar în zonă. Cadavrul a fost scos cu greu de pompierii arădeni după mai bine de o jumătate de oră.   Procurorii au deschis o anchetă şi spun că deocamdată moartea este suspectă pentru că nu se cunosc condiţiile în care femeia a ajuns în canal sau dacă aceasta a decedat din cauza căderii. Se aşteaptă rezultatele autopsiei medico-legale pentru a se stabili mai exact modul în care a decedat victima.

„Parchetul de lângă Tribunalul Arad efectuează cercetări pentru a stabili modul în care a ajuns persoana într-un canal de colectare a apei menajere, având în vedere că circumstanţele morţii acesteia sunt suspecte până când ancheta va lămuri împrejurările în care a survenit decesul. Cercetarea la faţa locului au evidenţiat că acel canal în care era cadavrul nu era protejat printr-un capac, iar alte două guri de canal din preajmă nu aveau capace protectoare, de tipul celor care în mod uzual sunt întâlnite pe stradă“, a declarat Cristian Lazăr, procuror criminalist.

Locuitorii din zonă spun că au sesizat primăria încă de câteva luni asupra faptului că lucrările de înlocuire a bordurilor de lângă drum au lăsat canalele de pe câteva sute de metri descoperite, iar acestea au devenit adevărate capcane pentru oameni, în special pentru copii.

Purtătorul de cuvânt al primăriei Arad, Corina Drăghici, a declarat că inspectorii primăriei au plecat la locul incidentului pentru a stabili despre ce canal e vorba şi mai ales al cui este acesta, în condiţiile în care proprietarul canalului se face responsabil de siguranţa acestuia.