Vioara Stradivarius a intrat in posesia statului, dupa un ultim recital.
Madalin Voicu a cantat pentru ultima data la vioara Stradivarius ieri, la Ministerul Culturii si Cultelor (MCC), inainte de a o ceda statului. „Am testat vioara chiar ieri si pot sa spun ca era bine acordata. Am avut chiar placerea sa aud un exercitiu pe vioara, cantat de Madalin Voicu. Un fragment in Sol major”, a detaliat ministrul Adrian Iorgulescu intalnirea, ferita de ochii presei.
Ieri-dimineata, in jurul orei 11.00, Madalin Voicu impreuna cu mama sa, Madeleine Voicu, au adus Stradivariusul intr-un autoturism la MCC. „Pana acum, Iorgulescu a refuzat sa discute cu noi si a fost usor imperativ, ceea ce ne-a cam iritat. In final, si-a dat seama ca nu e singurul factor care decide si trebuie sa discute si cu noi”, a spus Madalin Voicu pentru EVZ.
Discutiile de la MCC s-au incheiat cu parafarea a doua documente: procesul de predare-primire a viorii, semnat si de patru reprezentanti ai Muzeului National de Arta al Romaniei (MNAR), in calitate de custode, si un protocol intre ministru si Fundatia Internatio-nala „Ion Voicu”.
Conditiile lui Voicu, indeplinite
La dorinta familiei Voicu, instrumentul va fi botezat „Elder Voicu”. Protocolul de ieri mai stipuleaza ca instrumentul va fi dat in folosinta unui tanar pana in 35 de ani, pentru 5-7 ani, pe baza unui act de comodat si in urma unui concurs, iar MCC se angajeaza sa sprijine organizarea unui concurs international de vioara numit „Ion Voicu”. „Faptul ca Iorgulescu a acceptat aceste trei conditii ale mele m-a determinat sa dau vioara statului”, a explicat Voicu.
Dupa acest protocol, violonistul Gabriel Croitoru, in varsta de 41 de ani, care ar fi trebuit sa foloseasca vioara dupa concursul prezidat de Yehudi Menuhin in 1998, se considera nedreptatit. El recunoaste ca nu se incadreaza in limitele de varsta, dar si-a castigat dreptul de a folosi vioara acum opt ani. „Vom da vioara spre expertiza unei comisii si daca se va dovedi ca este originala si nu a suferit degradari, vom intrerupe imediat demersul nostru in justitie. Daca nu, se vor cere despagubiri”, a anuntat Iorgulescu.
Din comisia de expertiza ar urma sa faca parte lutierul Pavel Onoaie din Cluj, care a reparat o fisura a viorii in 2005, violonistul Gabriel Croitoru si alti doi lutieri. Dupa verdictul expertilor, Stradivariusul va fi clasat si introdus in lista patrimoniului cultural si asigurat.
Istorie
Vioara, confiscata de Ceausescu
La inceputul lunii martie, MCC a dat in judecata Fundatia „Ion Voicu” pentru ca a refuzat sa restituie vioara. Stradivarius Elder, acum Voicu, a fost fabricata in 1702 si este una dintre ultimele viori de acest tip din lume. Instrumentul a fost cumparat de statul roman cu 80.000 de franci elvetieni de la firma „Henry Werro”, in 1956, si a fost dat in folosinta violonistului Ion Voicu pe baza unui act de comodat. In 1985, Suzana Gadea, presedintele Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste, a primit ordin de la Elena Ceausescu sa confiste instrumentul si sa-l dea spre pastrare MNAR-ului.
Ion Voicu si-a recuperat vioara in 1990, cand a ridicat-o de la muzeu pe baza unui bon de mana. Madalin Voicu sustine in continuare ca detine actul care atesta proprietatea tatalui sau asupra viorii, desi nu l-a prezentat niciodata. El a explicat ca tatal sau a inapoiat statului toti banii. „Tata a acoperit suma pana in 1975, depunand sume de bani intr-un cont special (...) A cerut chitanta, dar nu i s-a dat.”
Paza speciala
Sigilata si escortata
Masuri de siguranta speciale au fost luate ieri-dimineata, cand Stradivariusul a fost preluat de la familia Voicu. Instrumentul a fost adus la MCC intr-un autoturism fara paza speciala. Imediat dupa incheierea discutiilor, vioara de circa doua milioane de euro a fost sigilata si dusa la MNAR, intr-o masina blindata, sub paza jandarmilor. Stradivariusul se afla acum intr-unul dintre depozitele destinate bunurilor culturale cu valoare de patrimoniu cultural national si nu poate fi fotografiat sau filmat.