Cântărețul de curte al lui Putin, Filip Kirkorov, interzis definitiv în Republica Moldova

Sursa foto: Facebook

Republica Moldova. Curtea de Apel Chișinău a anulat decizia primei instanțe, care i-a dat câștig de cauză interpretului rus Filip Kirkorov. Ultimul a acționat în judecată Inspectoratul General al Poliției de Frontieră după ce i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova. Hotărârea poate fi însă contestată la Curtea Supremă de Justiție, în termen de două luni. 

Filip Kirkorov, ghinion în instanța de apel

Filip Kirkorov cere, în instanță, anularea deciziei autorităților de frontieră, prin care i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova.  În iulie 2022, interpretul a ajuns la Chișinău cu o cursă charter, dar s-a văzut nevoit să ia avionul spre Moscova. Acesta a așteptat o decizie în sala VIP a aeroportului. După câteva ore și mici incidente, polițiștii de frontieră nu i-au autorizat intrarea în Republica Moldova.

„În Aeroportul Internațional Chișinău în privința unor cetățeni străini a fost luată decizia de refuz de intrare în Republica Moldova. Fiind supuși controlului, conform protocoalelor stabilite, s-a constatat că nu au fost întrunite condițiile pentru autorizarea trecerii frontierei de stat”, au comentat reprezentanții Poliției de Frontieră.

Sursa foto: captură video

Kirkorov, martor în dosarul Marinei Tauber

Kirkorov urma să fie audiat în calitate de martor în dosarele Marinei Tauber, la inițiativa apărătorilor acesteia. Cel puțin, aceasta declara Aureliu Colenco, unul dintre avocații Marinei Tauber, care a venit la aeroport să clarifice lucrurile.

Deputata Marina Tauber ar ar fi avut tangență cu plățile pentru un concert care urma să aibă loc în Piața Marii Adunări Naționale, în contextul protestelor anti-guvernamentale. Artistul rus, Filip Kirkorov, ar fi perceput 200 000 de dolari pentru a susține un recital.

„Banii au fost plătiți, iar onorariile nu au mai fost restituite Partidului „Șor”, deși concertul nu a mai avut loc”, a precizat fostul procuror general interimar Dumitru Robu.

Cântărețul a vizitat în repetate rânduri Republica Moldova, la invitația fostului președinte Igor Dodon.

În ultima perioadă, Kirkorov participă la evenimentele organizare de Ilan Șor, refugiat la Moscova. Interpretul a cântat și la evenimentul de constituire a blocului „Pobeda”.

Sursa: captură video