Cântăreaţa Adele a trezit din comă o fetiţă

O fetiţă în vârstă de 7 ani s-a trezit din comă după ce a auzit, la radio, melodia "Rolling in the Deep", a cântăreţei Adele.

În luna aprilie, Charlotte Neve a suferit o hemoragie cerebrală şi a intrat în comă. Ulterior, a fost supusă la două operaţii, însă, medicii au avertizat părinţii că starea de sănătate a micuţei nu evoluează în direcţia aşteptată. Medicii erau siguri că, dacă printr-un miracol, Charlotte se va trezi, ea nu va mai vorbi, ori vedea.

Starea de sănătate a micuţei a continuat să se înrăutăţească, scriu cei de la publicaţia Daily Mail, iar părinţii şi-au luat chiar adio de la copilul lor. În acel moment, povesteşte mama lui Charlotte, la radio a început melodia "Rolling in the Deep". Pentru că cele două obişnuiau să o fredoneze împreună, mama fetiţei a început să-i cânte melodia uşor. Iar miracolul s-a produs.

Charlotte a început să zâmbească, povestesc părinţii fetei. A fost primul semn pe care fetiţa în vârstă de 7 ani l-a dat din ziua în care a intrat în comă. Mama acesteia i-a cântat melodia ore în şir, până când fetiţa ei s-a trezit complet. În numai două zile, Charlotte vorbea şi a reuşit să se dea jos din pat.

Recuperarea fetiţei este în plină desfăşurare. Înca nu poate vedea cu ambii ochi şi suferă de pierderi de memorie. Însă, este ambiţioasă şi merge, câteva ore pe zi, la şcoală. A fost înscrisă şi la cursuri de dans, care să o ajute în recuperarea locomotorie.