Ne amintim ce tapaj s-a făcut anul trecut la apariția pe treptele rozalii, drapate în celebrul covor, a unui mare număr de femei-regizor, femei-scenarist, femei-director de imagine, femei-producător, femei specializate în montaj ori în alte profesiuni ale industriei cinematografice. Părea să fie un moft ori un mic incident monden. Iată că n-a fost să fie așa. Suratele cineaștilor și-au luat misiunea în serios, chiar foarte în serios, spre mirarea generală.

În 2018, la Cannes, fusese doar începutul unui program de care ele aveau să se țină cu dinții. A apărut o asociație, un colectiv de lucru, 50/50, care și-a luat în serios misiunea. Până acolo încât chiar se glumește, printre dinți, legat de faptul că, în chiar timpul obișnuitei conferințe de presă de la mijlocul lui aprilie, Delegatul General Thierry Frémaux ar fi fost sunat de responsabila grupării, să-i spunem feministă, spre a fi, dacă nu tras la răspundere, cu siguranță avertizat asupra unor lucruri stabilite, parafate deja. Acest hei-rupism, să nu-i spun dictat, cinematografic este în floare. Festivalul se vede obligat să dea socoteală. Sunt prezentate o serie de cifre, grupate pe capitole, menite să ilustreze situația reală, atât la nivelul administrației centrale, pariziene, a festivalului, cât și la locul faptei, în teren, la Cannes. Unele sunt interesante dincolo de contextul mai sus semnalat. De altfel, este pentru prima oară când aflăm unele lucruri despre bucătăria festivalului analizată la nivel de personal. De pildă, echipa pariziană a festivalului este alcătuită din 109 angajați dintre care 66 sunt femei, ceea ce însemană 61%.

La Cannes, se ajunge la 865, dar această suplimentare, firească altminteri, necesară, urcă numărul bărbaților, femeile coborând la 46%. Așa arată situația din 2018. La această ediție sunt în acțiune pe Coasta de Azur 975 persoane, dintre care 468 de femei și 506 bărbați. O adevărată armată care face să meargă totul strună, și putem spune că merge. Pe ansamblu, la nivelul selecției oficiale, 19 din cele 69 de titluri aparțin femeilor, ceea ce însemnă, pare-se, cam puțin, doar 27,5%. În cadrul procesului de selecție s-a constat că 26% din lungmetraje sunt semnate de regizoare. La lungmetraje. La scurte se stă ceva mai bine, ajungându-se la 34%. Un procent apropiat de paritate indică filmele de școală, unde tinerele cineaste ajung la 44 de procente. S-a întocmit un raport și legat de componența juriilor.

La Competiția principală, juriul este compus din 4 femei și 4 bărbați, cu precizarea că 3 sunt realizatoare. La Un Certain Regard, ca și la Camera d’Or, egalitatea este perfectă, doi la două. În schimb, scurtmetrajele și Cinéfondation strică armonia: doar o femeie, alături de trei bărbați, printre care și Cătălin Mitulescu al nostru. S-a avut grijă ca în comitetul de selecție să se ajungă de această dată la egalitate, patru cu patru. Și la președinții de jurii s-a găsit o formulă echitabilă. În timp ce juriul principal, care acordă Palme d`Or, este condus de Alejandro Gonzales Inarritu, iar cel de la Camera d’Or de Rithy Panh, la Un Certain Regard și smetraj, răspunderea este de genul feminin: Nadin Labaki, respectiv Claire Denis. E bine să știm că în acest an au fost trimise la vizionare 1.845 de lungmetraje și că vreo cinci ani la rând numărul s-a aflat cam la același nivel, cu precizarea că în 2018 fusese de 1916. Din acestea rămân în diversele competiții vreo 69, printre ele aflându-se și cele 19 din competiția Palme d’Or-ului. Impresionant este numărul scurtemtrajelor ajunse la comisia de selecție. În 2019 au fost 4.240, mai puțin decât în 2018, când se atinsese un record – 4.274. S-au reținut doar 8, ca, la ediția de acum, a 72-a, să intre în program 11. A

m prezentat datele de mai sus, cu riscul de a plictisi ori de a nu onora așteptările de tip cancanier. Am făcut-o tocmai spre a realiza imaginea atât a travaliului de ansamblu, cât și, mai ales, pentru a înțelege mai bine ce poate însemna să te numeri printre puținii fericiți aleși dintre miile de semnatari de filme. E de luat în seamă, de asemenea, și faptul că, de pildă, în 2019 doar opt debuturi în lungmetraj au reținut atenția.

Printre acestea, iată, și franțuzoaica de origine senegaleză Mati Diop. Filmul acesteia, Atlantique, intră chiar astăzi, 16 mai, în competiția pentru Palme d’Or, fiind programat la Grand Théatre Lumière, la orele 16.00. Este un semn de promovare a cineastelor la început de drum. De fapt, Ladj Ly, regizor din Mali, și Mati Diop sunt cei doi reprezentanți ai Africii în ediția 2019.

Atlantique este povestea unor locuitori din periferia Dakarului, dar și a unei iubiri între doi localnici, Ada și Suleiman. Tânărul este obligat să plece pe Atlantic, în căutare de lucru. În absența lui, Ada este constrânsă la un mariaj nedorit, iar în timpul procesiunii se iscă un incendiu. Este un film de dragoste pe un fundal social anume. De altfel, tânăra cineastă (37 de ani), născută în 22 iunie 1982, a mai realizat un scurt cu același titlu, în 2010, pentru care a obținut și un important premiu, la Rotterdam. Este de știut că Mati Diop este nepoata lui Djibri Diop Mambety, pionierul cinematografiei senegaleze. Cineasta este fiica unui muzician de jazz, Wasis Diop și a unei franțuzoaice. Pregătirea ei profesională s-a făcut la cel mai înalt nivel, afirmându-se atât ca actriță - interpretă în filmul 35 Rhume (2009), regizat de Claire Denis -, cât și ca regizoare, realizând mai multe scurte înainte de a debuta cu filmul intrat în competiție în această după-amiază.

Deși unii au considerat că s-a forțat puțin nota cu acoperirea parității, iată că egalitatea aduce și exemple demne de interes. Unii o văd pe Mati Diop deja pe lista palmaresului lui Innarritu.

 În încheierea corespondenței de astăzi, mă grăbesc să consemnez o altă noutate a ediției. Deschiderea a fost proiectată simultan în 600 de cinematografe, ceea ce este un record, indicând intenția organizatorilor de a-i conferi festvalului condiția unui eveniment național în direct.