Canicula s-a extins în mai multe județe, conform avertizărilor emise de meteorologi. Ultima actualizare ANM estimează, însă, că temperaturile excesive vor fi urmate de furtuni.
Specialiștii din cadrul ANM au emis o nouă avertizare cod galben de instabilitate atmosferică. Aceasta este valabilă începând cu duminică, 23 iunie, de la ora 14.00, până luni, dimineață, la ora 8.00.
Canicula lasă locul furtunilor
Începând de duminică, însă, de la ora 14.00, intră în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică ce va dura până în primele ore ale dimineții de luni. Avertizarea ANM este valabilă pentru Banat, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei şi local în Maramureş. În aceste zone, canicula va fi înlocuită de furtuni și vijelii cu grindină și ploi puternice.
În intervalul menţionat, după canicula ucigătoare, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se vor manifesta sub formă de averse torențiale dar și vânt puternic de scurtă durată (rafale de 50...70 km/h). Totodată, ploaia torențială va fi însoțită de grindină, descărcări electrice şi pe arii restrânse vijelii.
„În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...30 l/mp şi pe arii restrânse de peste 40...50 l/mp”, precizează ANM.
Mai multe județe sunt sub avertizare cod roşu de căldură excesivă, în ultima zi a săptămânii. Între zonele afectate se află și municipiul București. Specialiștii ANM vin cu vești mai bune, după canicula care ne afectează. La începutul săptmânii viitoare, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice.
Cod portocaliu de căldură excesivă
Pe de altă parte, mai multe regiuni se află duminică sub avertizare cod portocaliu de caniculă. Meteorologii anunță un val de temperaturi ridicate ce vor persista și disconfort termic accentuat. Sunt vizate zone din Muntenia, sudul Moldovei, dar și Oltenia. Aici temperaturile vor urca până la 37 de grade Celsius.
„Valul de căldură se va intensifica în cea mai mare parte a Munteniei, în sudul Moldovei şi local în Oltenia, regiuni în care se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa în general între 34 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, precizează meteorologii.
Conform informațiilor furnizate de meteorologi, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime de aproximativ 20 de grade.
Canicula pune stăpânire pe sud
Tot pentru ultima zi a săptămânii a fost emisă o avertizare de Cod Roșu pentru căldură excesivă. Canicula se manifestă, conform ANM, în mai multe județe din zona de sud a țării. Este vorba despre Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, sudul judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, precum şi municipiul Bucureşti.
„În judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, în sudul judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, precum şi în municipiul Bucureşti, valul de căldură va fi persistent şi intens, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate, pentru a cincea zi consecutiv. Temperaturile maxime vor fi de 38...39 de grade, iar cele minime, se vor situa în jurul a 20 de grade (noapte tropicală)”, arată meteorologii despre canicula acestor zile.
După canicula ucigătoare și disconfortul termic accentuat, va urma o perioadă ceva mai blândă. Valul de căldură se va restrânge, la începutul săptămânii viitoare, către regiunile sudice.