Experiment şocant în timpul unei emisiuni TV difuzate pe un canal olandez. Doi prezentatori ai unei emisiuni culinare au gustat fiecare din carnea celuilalt. Dennis Storm şi Valerio Zeno au fost supuşi unei intervenţii prin care le-au fost tăiate câteva bucăţele de muşchi: de pe spate şi de pe abdomen.
Bărbaţii au prăjit apoi carnea şi au mâncat-o, chiar în timpul emisiunii TV.
S-a întâmplat în cadrul show-ului denumit "Cobaii", al cărui format presupune ca cei doi să răspundă unor întrebări prin experimente neobişnuite.
Cei doi au susţinut că nu este nimic neobişnuit la carnea umană, fiind sigură pentru consum atât timp cât este pregătită corespunzător. Au refuzat însă să spună ce gust a avut. Unul dintre ei a admis faptul că a fost ciudat să se uite în ochii prietenului său în timp ce îi mesteca o bucată din corp.
- "Nu este nimic special la carnea umană. A fost vorba despre numai câţiva centimetri de carne, iar acum am o poveste extraordinară despre cicatricea care a rămas", a declarat Dennis Storm.
Cei doi olandezi susţin că experimentul lor a fost legal, deoarece amândoi au participat voluntar la el.Înregistrarea cu experimentul şocant a fost publicată pe Youtube şi a stârnit controverse ample.
<iframe src="http://www.youtube.com/embed/5mFte51aAds" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>