Candidaturile la preşedinție se pot depune până sâmbătă, la ora 24.00, la Biroul Electoral Central urmând ca apoi să se pronunţe cu privire la admiterea sau respingerea înregistrării candidaturii şi a semnului electoral, în termen de cel mult 48 de ore.
Candidaturile la preşedinție, pe ultima sută de metri
Până în prezent s-au înscris zece candidaţi în cursa pentru Palatul Cotroceni. Până acum a fost respinsă candidatura fostului lider al minerilor Miron Cozma. De asemenea, sâmbătă sunt aşteptaţi să-şi depună candidaturile Marcel Ciolacu şi preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, la ora 17.00.
Biroul Electoral Central a validat până în prezent candidaturile:
- George Simion,
- Elena Lasconi,
- Nicolae Ciucă,
- Călin Georgescu,
- Kelemen Hunor,
- Mircea Geoană,
- Diana Şoşoacă.
Reamintim faptul că vineri şi-au mai depus candidaturile Cristian Diaconescu, Cristian Terheş şi Ana Birchall.
Conform legii „Biroul Electoral Central urmează să se pronunţe cu privire la înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturii şi a semnului electoral, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acestora”, a anunțat BEC.
Data limită pentru contestaţii, 8 octombrie
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.061/2024 „privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024, termenul-limită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor este data de 10 octombrie 2024”, se mai arată în comunicat.
Alegerile prezidenţiale de anul acesta vor avea loc:
- pe data de 24 noiembrie- turul l
- pe data de 8 decembrie - turul ll.
De asemenea, Curtea Constituţională se reuneşte tot sâmbătă la ora 17.00, pentru a se pronunţa cu privire la contestaţiile depuse împotriva lui Mircea Geoană, Nicolae Ciucă şi Diana Şoşoacă.
Candidaturile la preşedinție care au fost contestate
Primul dosar pe ordinea de zi: Contestaţie împotriva înregistrării candidaturii domnului Mircea – Dan Geoană la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de Talpoş Ioan.
Al doilea dosar de pe lista şedinţei: Contestaţie împotriva înregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici – Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de Bellantoni Amalia.
Al patrulea dosar: Contestaţie împotriva înregistrării candidaturii domnului Nicolae – Ionel Ciucă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de Şerban Sanda Puica.
Ultimul dosar de pe ordinea de zi: Contestaţie împotriva înregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici – Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de Ursa Mihai Gheorghe, potrivit bec.ro.