Candidatura lui Ioan Rus, un cartof fierbinte în USL

Victor Ponta şi Crin Antonescu nu au negat scenariul intrării liderului clujean în competiţia electorală. Au evitat subiectul vorbind despre propriile lor fixaţii: ziarele care îi critică.

Chiar dacă opoziţia ar putea câştiga capitala Transilvaniei pe mâna lui Ioan Rus, nici social-democraţii, nici liberalii nu vor să discute acum despre redeschiderea negocierilor pe candidaturile USL la locale.

Confruntat cu starea de spirit negativă existentă la nivelul conducerii PNL Cluj, Rus este deocamdată rezervat în privinţa unei candidaturi, deşi unii liderii PSD înceară să-l convingă că poate să câştige: atât la şefia CJ, cât şi primăria municipiului.

Deşi este vehiculat în cercurile social-democrate ca o posibilă alternativă la liberalii Marius Nicoară sau Horia Uioreanu, Ioan Rus a declarat, pentru evz.ro, că în acest moment nu are în plan vreo candidatură la primăria Cluj-Napoca sau la şefia CJ.

"În 2004 mi-am dorit foarte mult să ajung primar la Cluj-Napoca. Am avut un rezultat bun, dar nu destul de bun pentru a avea succes. În acest moment în proiectul meu de viaţă nu există o canididatură la primăria municipiului Cluj-Napoca sau la preşedinţia Cj Cluj. Din partea mea există o decizie fermă de a-i sprijini pe colegii mei din USL care vor candida în Cluj", a precizat Rus.

Ponta evită un răspuns

Întrebat ce părere are despre varianta candidaturii lui Rus, liderul PSD Victor Ponta a preferat să-şi facă cunoscută din nou adversitatea faţă de EVZ.

"Când apare ceva în EVZ ar fi mai bine să-l întrebaţi pe domnul Andronic", a comentat Ponta. "Şi pe cei de la Adevărul", a completat liberalul Crin Antonescu, dovedind că fiecare lider USL are propriul război cu ziarele.

La Cluj, un Rus candidat nu este pe gustul conducerii liberale locale. Marius Nicoară se vrea candidat la primărie pe un drum netezit de protocolul USL. Apariţia lui Rus în cursă ar risca să arunce în aer "tot eşafodajul USL", avertizează Nicoară. "Ar trebui să cadă tot eşafodajul construcţiei USL, adică PSD să se rupă de PNL ca Ioan Rus să poate candida.

De altfel, şi Victor Ponta a transmis la Cluj, în urmă cu câteva zile faptul că eu sunt candidatul USL. Candidatura lui Ioan Rus pentru funcţia de primar al Clujului este o chestiune de speculaţie, care nici măcar nu e susţinută de măsurători. Ioan Rus are în sondajele noastre cât am şi eu sau domnul Marga. Nici nu se discută despre candidatura lui Ioan Rus", a spus Nicoară. Citiţi şi:

  • Ponta şi Antonescu încearcă Ardealul cu degetul
  • De ce nu ajunge USL la "pieptul ardelenesc"
  • Ponta îi pregăteşte o "surpriză" neplăcută lui Antonescu