Patronul OTV pare să fi găsit o soluţie ingenioasă pentru a pune capăt traseismului politic care îi caracterizează de ani buni o categorie destul de numeroasă de politicieni. Astfel, pentru a se asigura că nu va rămâne fără parlamentari după alegeri, Diaconescu îşi va pune candidaţii să semneze un contract, cu o clauză de reziliezere usturătoare.
Candidaţii la fotoliul de deputat sau senator din partea PP-DD vor trebui să semneze un "contract" (sau un pact comisoriu,, potrivit avocatului partidului), potrivit căruia, odată ales pe listele PP-DD, nu poate migra la un alt partid. Iar dacă va face asta, parlamentarul cu pricina va fi bun de plată: el va trebui să vireze nu mai puţin de 2 milioane de euro partidului, potrivit jurnaliştilor de la Gândul. "Se activează numai dacă respectivul candidat odată ales parlamentar îşi dă demisia din partid sau din grupul parlamentar sau este exclus pentru că a încălcat statutul. Juridic, această convenţie este un pact comisoriu, adică o sancţiune fără intervenţia instanţei. În momentul în care prevederile sunt încălcate investesc acest pact cu fomulă executorie. Funcţionează ca un contract civil ", explică avocatul Daniel Fenechiu.
- Corneliu Vadim Tudor, despre Dan Diaconescu: Un ŞORICEL metamorfozat în ŞOBOLAN
Decizia patronului OTV pare să fi iscat reacţii contradictorii în sânului partid. Astfel, în timp ce Liliana Mincă, proaspăt candidat al PP-DD în judeţul Botoşani, spune că deja a semnat acest pact: "Nimeni însă de la PPDD nu va migra. Vă garantez eu. Mie nici prin cap nu îmi trece să plec". În schimb, senatorul Marius Necula-Gerard, abia mutat de la PDL la PP-DD, susţine că nu a fost înştiinţat cu privire la acest şi că acest contract nu poate fi mai presus de Constituţie, aceasta permiţând migraţia de la un partid la altul. CITIŢI ŞI:
- Tudor Ciuhodaru, posibil transfer la PP-DD
- Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon va candida la alegerile parlamentare
- Monica Iacob Ridzi s-a înscris în PP-DD