Românii care fac zilnic naveta în Capitală din localităţile aflate în zona de nord a Bucureştiului mai au de aşteptat până să poată merge la serviciu cu metroul luat din Otopeni. Proiectul, pentru care s-a contractat un credit de 300 milioane euro de la japonezi încă din 2010, este repus pe tapet de actualul ministru al Transporturilor, Dan Costescu.
Acesta a declarat ieri, într-un interviu televizat, că există o planificare pentru metroul spre Aeroportul Otopeni, potrivit căreia la sfârşitul anului să poată începe licitaţiile pentru rezistenţă şi arhitectură.
„Metroul spre aeroport este unul din proiectele pe care le-am găsit atârnând de foarte mult timp. Ne-am uitat la pierderile din cauza neutilizării creditului obţinut de la japonezi, deja 300.000 de euro se duc pe an ca penalităţi pentru acest credit. Plus paritatea yen/dolar s-a schimbat, astfel că avem doar 72% din ce am avut acum 5 ani când ne-a fost acordat acest credit”, a declarat Costescu, la Digi24.
Potrivit acestuia, fiind al cincilea an de neutilizare a creditului, japonezii vor trimite un audit care să verifice ce s-a făcut cu banii. „Oficial, proiectul este pornit. Avem o planificare pentru el, prima parte a anului e pentru obţinerea autorizaţilor, la mijlocul anului, primăria Bucureşti ar trebui să îşi adopte planul de mobilitate urbană durabilă, apoi noi să facem hotărârea de Guvern, iar la sfârşitul anului să înceapă licitaţiile pentru rezistenţă şi arhiectură şi amenajarea spaţiilor”, a declarat Dan Costescu.
Nu mai devreme de 2021
Oficialii Metrorex, compania care gestionează metroul bucureştean, spuneau la finele anului trecut că mai e nevoie de 500 milioane de euro pentru această investiţie, dintr-un total de peste 800 milioane euro.
În 2010, data acordării creditului de către japonezi, se estima că lucrările vor dura şapte ani, iar investiţia va fi de un milliard de euro.
În opinia ministrului Transporturilor, metroul către Aeroportul Otopeni ar putea fi gata în 2021. Ruta va deservi un „cartier satelit” așa cum este Otopeni, care va fi foarte important și pentru care se justifică traficul şi, de asemenea, centrul commercial şi centrele de birouri de pe traseu.