Când va fi gata o importantă șosea de centură

Şoseaua de centură a municipiului Suceava va fi funcţională din vara viitoare, după ce s-a decis ca lucrările să fie finalizate de CNADNR, cu utilaje proprii şi angajaţi ai companiei, potrivit lui Iulian Matache, ministrul Transporturilor.

Vor fi realizate lucrări de consolidare a podurilor, care ar putea fi derulate pe parcursul sezonului rece, astfel încât la primăvară să poată demara execuţia. Matache a estimat că ruta ocolitoare a Sucevei ar putea fi deschisă vara viitoare, în condiţiile în care, în opinia lui, aceste lucrări nu ar dura mai mult de două-trei luni.

Expertiza tehnică va evidenţia unele probleme de execuţie la fundaţie, ce vor trebui remediate acum, pentru că altfel ar putea afecta, în doi-trei ani, structura de rezistenţă, a spus la rândul său Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naționale de Autstrăzi și Drumuri Naționale.

Potrivit acestuia, este pentru prima dată când CNADNR decide să intervină direct cu utilajele proprii pentru a executa o lucrare şi că se va licita doar pentru consolidarea podurilor, pentru că nu au specialişti.

Fondurile folosite pentru realizarea lucrării provin din garanţia de execuţie de 5 milioane euro depusă de firma constructoare, ce a abandonat lucrările la centură în vara anului trecut, reziliindu-se contractul.

Totodată, Neaga a apreciat că valoarea lucrărilor pe kilometru, de aproximativ 6,5 milioane de euro, este foarte mare, comparativ cu alte investiţii similare, exemplificând cu Bacău, unde ajunge la 3,5 milioane euro.