Când va fi gata metroul din Drumul Taberei. Ce promite Răzvan Cuc

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că au fost rezolvate piedicile care au întârziat construcția liniei de metrou din cartierul bucureștean Drumul Taberei.

El promite că Magistrala 5 va fi gata în luna decembrie. Același anunț l-a făcut și Metrorex, la începutul anului, cu o întârziere de patru ani.

Ministrul Transporturilor a declarat că, în cazul metroului din Drumul Taberei, au fost mai multe puncte fierbinți, dar acestea s-au rezolvat.

Răzvan Cuc susține că își menține promisiunea, iar în decembrie metroul va fi inaugurat.

„Lucrările la sistemul de automatizare au început. Au fost mai multe puncte fierbinţi de rezolvat în perioada primăverii. Am reuşit să discut cu firmele care se certau între ele, s-a pronunţat şi instanţa rapid, s-a semnat contractul de automatizare, la sfârşitul anului vom avea primul tren pe acea magistrală. Îmi ţin promisiunea, aşa cum şi mie mi-a pormis constructorul”, a declarat Răzvan Cuc, citat de RTV.

În baza contractului semnat din 2011, jumatate din magistrala de metrou M5 - care trebuie să lege zona Drumul Taberei de stația Eroilor - ar fi trebuit sa fie gata înca din 2015.