Când se scoate apendicele

Medici britanici susţin într-o cercetare că doar 20% dintre cazurile de apendicită necesită operaţie şi că restul s-ar putea trata cu antibiotice. Specialişti români îi contrazic şi explică în ce condiţii se impune scoaterea apendicelui, un organ "parazit".

Apendicita, inflamarea apendicelui, organul considerat de mulţi ca inutil pentru corpul uman, era până acum tratată doar cu bisturiul. Greşit, spun britanicii care cred că, dacă se descoperă într-o fază incipientă, poate fi tratată cu antibiotice. Medicii români îi contrazic şi îşi prezintă argumentele.

Cercetătorii britanici spun că doar 20% dintre cazuri necesită operaţie. În schimb, 80% dintre pacienţi ar putea fi trataţi, în fază iniţială, cu antibiotice. "Considerăm că tratamentul cu antibiotice e o metodă sigură de terapie pentru pacienţii care nu prezintă complicaţii. În schimb, în situaţii mai grave precum perforarea, este necesară extragerea apendicelui’’, a explicat cercetătorul Dileep N. Lobo, profesor de chirurgie la Universitatea Nottingham din Marea Britanie. Antibioticul şi riscul de peritonită

"E o capcană", spun medici români. "Sub antibiotic apendicita poate să evolueze, fără simptome, spre peritonită. S-ar putea vindeca, dar de mult ori antibioticele doar maschează evoluţia. Niciun chirurg nu ar recomanda să amâni scoaterea unui apendice", spune Cătălin Pivniceru, chirurg generalist la Spitalul "Sfânta Maria", din Bucureşti.

Dacă nu este scos atunci când inflamaţia este uşoară, apendicita se poate complica, ceea ce presupune din start o tăietură mai mare, o durată mai lungă de refacere, dar şi riscuri mai mari.