Activitatea în interiorul restaurantelor ar putea fi reluată în următoarea etapă de relaxare, peste două săptămâni, dacă totul va decurge bine până atunci și nu va fi nevoie de noi restricții. Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei, Virgil Popescu.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a explicat că înțelege nemulțumirea operatorilor din turism, care reclamă menținerea restaurantelor interioare închise. El a precizat, însă, că sănătatea oamenilor este mult mai importantă, neprețuită și nu se măsoară în bani. Ministrul a subliniat că restaurantele ar putea fi redeschise în următoarea etapă de relaxare
„Eu pot să înțeleg nerăbdarea operatorilor din turism, în special a proprietarilor de hoteluri, că nu se deschid acele restaurante din interiorul hotelurilor și sunt doar terasele deschise, dar atât timp cât din punct de vedere epidemiologic și din punct de vedere sanitar experții recomandă încă menținerea închisă a restaurantelor, în interior vorbind, nu cred că trebuie să ne grăbim.
Nu cred că face diferența faptul că deschidem peste două săptămâni sau acum din punct de vedere al economiei românești, că se întâmplă ceva. Pot să îi înțeleg că pierd din vânzări, dar între a avea un risc epidemiologic mărit, un risc de îmbolnăviri mărit și între a fi mai siguri și a deschide peste două săptămâni, când probabil se vor deschide restaurantele, eu prefer varianta prudentă, varianta în care oamenii să rămână sănătoși, să fie cât mai puține îmbolnăviri”, a declarat ministrul Economiei la B1 TV.
Ministrul a spus că mai presus de pierderile pe care le înregistrează industria locală de turism este sănătatea oamenilor, astfel că autoritățile nu pot risca. El a precizat că state precum Bulgaria sau Grecia care și-au redeschis activitatea de turism stau mult mai bine la nivelul de îmbolnăviri decât România.
„Sănătatea oamenilor e neprețuită și nu se măsoară în bani. Dacă vrem să ne comparăm, totuși, cu Bulgaria și cu Grecia, Bulgaria și Grecia sunt sub coeficientul de 5, ceea ce înseamnă numărul de îmbolnăviri la milionul de locuitori. Noi nu suntem încă la nivelul acela, din păcate, și așa cum am promis, relaxăm treptat, din două în două săptămâni. Astăzi am aprobat deja în Guvern relaxarea în malluri.
Deschidem mallurile, mai puțin food court-urile, sălile de distracție, de biliard, de cinema, locuri joacă. Dăm drumu, astăzi, începând cu această hotărâre de Guvern, la jocurile de noroc – practic, era o industrie care a stat suficient de mult închisă și, în principal, ele sunt cu locații stradale și acolo efectul de îmbolnăvire este mai mic. De asemenea, vom impune niște norme clare pentru jocurile de noroc, pentru piscinele exterioare, pentru ștranduri, în așa fel încât la tot ce dăm drumul riscul de îmbolnăvire să fie cât mai mic”, a explicat ministrul Economiei.
România se pregătește de noi măsuri de relaxare ce urmează să intre în vigoare din 15 iunie.