Când se aprind luminițele în Capitală

Vineri, de Sfântul Andrei, în București vor fi aprinse luminițele festive care vor vesti începerea oficială a Sărbătorilor de Iarnă. De asemenea, tot vineri va fi deschis Târgul de Crăciun din Piața Constituției.

Până pe 26 decembrie, cei interesați vor putea vizita Târgul de Crăciun, un târg tradițional compus din 129 de căsuțe decorate festiv. Nu vor lipsi nici produsele de sezon și zona gastronomică. Cei mici vor fi întâmpinați de Elfi și vor putea să se întâlnească cu Moș Crăciun în casa lui magică, începând cu 14 decembrie. O altă atracție a acestui târg o reprezintă bradul înalt de 30 metri dar și scena cu figurine care înfățișează nașterea lui Iisus. Copiii vor avea disponibil un carusel special pentru aceștia, dar și un patinoar în aer liber pentru întreaga familie.

Preparatele tradiționale românești, vor fi cu siguranță atracția culinară a acestui târg. Nu vor lipsi prăjiturile de casă, cozonacii, dulcețurile, plăcintele, sarmalele și vinul fiert. Cine dorește să învețe să facă decorațiuni personalizate de Crăciun, o va putea face cu ajutorul meșteșugarilor români. Tot aceștia vor face demonstrații prin care-și vor împărtăși secretele prelucrării sticlei și a lemnului. În fiecare seară pe scena special amenajată, vor putea fi ascultate colinde, urcând ansambluri de datini și obiceiuri, muzică populară, cântăreți folk, până la trupe rock și pop.

Un program special va avea loc sâmbătă, de Ziua Națională a României, când, începând cu ora 18.30, vor susține un concert: Orchestra Națională „Valahia” a Primăriei Capitalei, urmat de un spectacol special dedicat Zilei Naționale - Nicolae Furdui Iancu și Grupul „Crai Nou”, Paula Seling, Proiect K1, Iuliana Tudor și mulți alții. Târgul de Crăciun va putea fi vizitat cu acces gratuit, zilnic, între orele 10.00-22.00, în perioada 30 noiembrie – 26 decembrie.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun, în sprijinul copiilor

De 18 ani, Festivalul Brazilor de Crăciun vine în sprijinul copiilor defavorizați, fiind un eveniment caritabil organizat anual de Salvați Copiii România, care va avea loc pe șase decembrie.

Evenimentul se va desfășura sub forma unei licitații speciale de brăduți de Crăciun, creați exclusiv pentru această ocazie, de unii dintre cei mai cunoscuți designeri autohtoni. Devenit una dintre atracțiile calendarului social al sezonului, Festivalul Brazilor de Crăciun sprijină proiectele educaționale derulate de Salvați Copiii România. ”La fiecare rectificare bugetară aproape, constatăm că educația mai pierde niște bani, iar modul de repartizare a banilor îl ocolește tocmai pe copilul aflat în situație de risc”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.