Photoshop-ul a fost dintotdeauna "prietenul cel mai bun" al editorilor foto. Subţiem puţin talia sau coapsele, lungim picioarele, albim pielea vedetelor mulatre. În încercarea de a obţine coperta sau reclama perfectă, se obţine însă efectul contrar: trăsături nefireşti, braţe în plus sau în minus, efecte comice sau bizare. Două dintre exemplele recente se încadrează în această ultimă categorie.
Solistul trupei Maroon 5, Adam Levine, şi iubita sa, fotomodelul rus Anne Vyalitsyna, sunt protagoniştii unui pictorial în ediţia Vogue Rusia de noiembrie. În imagine, lipseşte o porţiune mare din trunchiul artistului.