În anul 2021, Simone Signoret și Yves Montand ar fi împlinit 100 de ani. Cunoscuți prin intermediul poetului Jacques Prevert, cei doi vor deveni rapid un cuplu celebru în lumea artistică și politică.
A fost un „coup de foudre”. Totul a început în august 1949, sub soarele strălucitor de la Saint-Paul-de-Vence, în sudul Franței, în răcoarea bistroului Porumbița de Aur, „cartierul general” al prietenului lor comun, Jacques Prevert.
Ea are o voce gravă și senzuală, este plină de vioiciune și cultivată. Simone Kaminker, născută pe 25 martie 1921, se află în vacanță cu fiica ei, Catherine. Soțul său, regizorul Yves Allegret, a rămas la Paris.
Ea este deja vedetă, de când a avut primul rol mare în filmul Dédée d’Anvers.
El, un băiat frumos și puțin cam fanfaron, cu câteva luni mai tânăr decât ea, dă concerte nu prea departe de acolo. Fiu al unor imigranți italieni, Ivo Livi, crescut la Marsilia, care a muncit de la 11 ani, a reușit să-și facă un nume în music-hall. Și-a luat numele de Yves Montand, în amintirea momentelor din copilărie când maică-sa îl striga să vină acasă: „Ivo, monta!”
Yves a fost lansat în lumea muzicală de Edith Piaf, care l-a băgat și în patul ei. După care l-a lăsat baltă, fără prea multe explicații. Un capriciu. Rănit, fustangiul și-a jurat să nu se mai îndrăgostească niciodată.
Prevert le face cunoștință celor doi. Între mica burgheză din Neuilly și junele marsiliez se petrece „un lucru fulgerător, direct și ireversibil”, va mărturisi ea.