Dacă refuză să mai meargă la şcoală, se ceartă cu părinţii, plânge des, minte, fură şi se refugiază în calculator sau în găşti dubioase e rândul psihologului să intervină.
Dacă micuţul activ şi vesel de ieri devine retras şi tăcut, dacă şcolarul eminent de ieri refuză astăzi cu înverşunare să meargă la şcoală, dacă suferă, devine nervos şi plânge din orice, dacă părinţii nu se mai înţeleg cu el e cazul să stea de vorbă cu un psiholog.
Şi dacă micuţul se ataşează excesiv de un adult, un prieten ori de calculator trebuie să se intervină. De vină pentru manifestări pot fi presiunile din familie sau de la şcoală, hiperbolizate de mintea copiilor, ori dragostea sufocantă a părinţilor .
Părinţii violenţi şi cei prea protectivi, la fel de "nocivi"
Portretul tipic al copilului problematic poate fi schiţat uşor: fură, minte, se bate "în curtea şcolii", se izolează de colegi şi de prieteni sau intră în anturaje suspecte, e complexat, are note proaste, nu are chef de lecţii, dar îşi varsă amarul în calculator, jocuri sau în mâncare (fie exagerează, fie o refuză), face din adulţi duşmani. Cu cât părinţii sunt mai abili şi depistează mai repede problema, cu atât şansele să se rezolve cresc.
Armonia psihică a copilului se strică în primul rând în familie. Dacă părinţii se ceartă zi şi noapte sau dacă au divorţat, dacă tatăl o loveşte şi o jigneşte pe mamă, dacă sunt prea ocupaţi să-i mai acorde copilului atenţie, dacă îi strigă zi şi noapte notele proaste şi îl asigură că nu va face nimic în viaţă, copilul va percepe aceste lucruri ca fiind normale şi va adopta la rândul lui acelaşi comportament.
"Şi grija exagerată, dragostea sufocantă, controlul la sânge al părinţilor, pretenţiile prea mari sunt la fel de nocive pentru copil şi destabilizează echilibrul cu el, cu societatea", atrage atenţia Keren Rosner, psihoterapeut la Cabinetul Mentarex Consult din Bucureşti.
În plus, şi violenţa "otrăveşte" sufletul unui copil. De mult prea multe ori, părinţii fug de psiholog, de mărturisiri intime sau consideră că se va rezolva de la sine, ceea ce este fals. Ce-i drept, şi preţul este un impediment, mai ales că problemele nu dispar la o singură şedinţă şi poate fi nevoie şi de 20.
Există însă şi părinţi care, odată ce-şi duc copilul la psiholog, se derobează de orice efort, aşteptând ca terapeutul cu "bagheta magică" să rezolve instantaneu problemele.
"Mă intrigă atunci când vin părinţi cu copiii lor la cabinet şi au o atitudine neutră sau revoltată şi au pretenţia ca psihologul să facă ceva şi să rezolve problema copilului fără ca ei să depună niciun efort. Ei nu înţeleg că, de fapt, mediul viciat creat de ei e problema", subliniază psihoterapeutul.
"Copilul se alia cu membrii familiei în funcţie de interes"
În acest context, psihologul povesteşte cazul unei fete de 12 ani, pe care mama a adus-o la cabinet pentru că "răspundea urât părinţilor, nu învăţa, minţea, începuse să fure bani din geanta mamei sau din buzunarul tatălui, nu-şi recuno ştea faptele", povesteşte psihologul.
Deşi mama considera că are cea mai fericită familie din lume, în urma discuţiilor, a reieşit că, de fapt, se certa frecvent cu tatăl, îi ascundea diverse lucruri, îi reproşa că este prea permisiv cu fetiţa, în timp ce tatăl îi striga mamei că nu valorează nimic.
"Bunica fetiţei îi permitea lucruri interzise, îi ascundea greşelile faţă de părinţi, o denigra pe mamă. În concluzie, era un război total, iar copilul se alia în funcţie de interes cu câte un membru al familiei. În acest scenariu, doar mama dorea schimbarea copilului. Schimbarea s-a produs greu şi parţial însă. Este greu de colaborat cu părinţi care nu-şi recunosc greşelile", mai spune psihoteraputul Keren Rosner.
EFECT NEFAST
Goana părinţilor după note poate face copilul să urască şcoala
Când şcoala devine antipatică pentru copil, poate fi şi din vina părintelui prea exigent.
"A venit la cabinet o mamă cu un băieţel de 7 ani, care tocmai începuse clasa I. Copilul se temea exagerat de învăţătoare, începea să tremure, îl treceau toate transpiraţiile şi, uneori, uita ce învăţase, chiar dacă era conştiincios", povesteşte psihoterapeutul.
Ulterior, a aflat că tatăl era autoritar, perfecţionist şi îi pusese copilului în vedere "să nu-l facă de ruşine". Mama ajunsese să se poarte la fel. "Copilul a început să creadă că e ruşinos să greşeşti în faţa unui adult. Am solicitat o întrevedere şi cu tatăl, care a acceptat că adoptase o măsură drastică de educaţie. În urma şedinţelor, copilul, care era foarte inteligent, a evoluat bine şi a ajuns să ia premiul I la sfârşitul clasei. În clasa a II-a la fel", rezumă psihologul.
De asemenea, dacă micuţul este trist şi nu are poftă de mâncare, are dureri de cap şi stări de vomă, poate fi la mijloc o problemă de sănătate şi trebuie dus iniţial la medicul de familie.