Acordul semnat la Madrid pe 22 iunie de Turcia, Suedia și Finlanda este, într-un fel, declarația privind schimbarea doctrinei de apărare a noului NATO. Cu toate acestea, această nouă doctrină nu va putea salva SUA de impasul în care a intrat.
Pentru că NATO, care a fost înființat la 4 aprilie 1949 împotriva Rusiei sovietice (URSS), în cadrul proiectului Războiului Rece al SUA și al Europei, și-a îndeplinit menirea. Dar SUA, care nu poate scăpa de vechea sa isterie ideologică, încearcă să creeze o nouă URSS din Rusia și o nouă NATO pentru această URSS, scrie Bercan Tutar în publicația turcă Sabah.
De această dată, vehiculează politica Războiului Rece împotriva Rusiei pe frontul baltic.
Să nu uităm că Turcia, care a rămas neutră în al Doilea Război Mondial, a devenit membru NATO la 18 februarie 1952, tocmai pentru a fi frontul de sud al Alianței Atlantice împotriva URSS. Cu toate acestea, Turcia avea relații foarte solide cu URSS, care își aveau rădăcinile încă de pe vremea lui Atatürk.
Între 1920 și 1922, tânăra Turcie a cerut ajutorul Rusiei sovietice și, în timp ce Războiul de Independență era încă în curs, Lenin a oferit 800 de milioane de lire ca ajutor militar trupelor conduse de Mustafa Kemal, ceea ce reprezenta de două ori bugetul militar anual al Turciei.
***
Odată cu Tratatul de prietenie Turcia-Rusia (Tratatul de la Moscova), semnat la 16 martie 1921, granițele noastre estice și caucaziene au fost securizate.
Declarând că recunoaște Pactul Național (ultimul set de decizii luat de Parlamentul Otoman - n.red.), Rusia sovietică a oferit sprijin diplomatic și militar Turciei împotriva puterilor imperialiste prin acest tratat.
Cu toate acestea, după al Doilea Război Mondial, İsmet İnönü și CHP (partid de opoziție - n.red.), care au profitat de dispariția lui Atatürk, au fost înșelați de manipulările SUA și s-au îndepărtat de URSS, intrând complet sub controlul Occidentului. Turcia, care a aderat la NATO, a fost transformată într-o țară de front împotriva URSS. Acum, Joe Biden vrea să recurgă la strategia prin care Harry Truman se folosea de Turcia în urmă cu 70 de ani, dar implicând de această dată Suedia și Finlanda.
Turcia a fost făcută membru în 1952, pentru frontul de sud al Atlanticului. Acum, Suedia și Finlanda devin membre pentru frontul de nord-vest al Atlanticului.
Fără îndoială, datorită poziției sale geografice, Turcia este acum un actor indispensabil în polarizarea dintre Vest și Est, așa cum a fost și în trecut. Atât Rusia, cât și SUA sunt conștiente de acest lucru.
***
Din acest motiv, prima reacție a Rusiei la memorandumul prin care Turcia și-a impus în fața NATO propriile liniile roșii a fost „Erdoğan a obținut ceea ce a vrut”.
SUA au șanse foarte slabe să frâneze din vest și din nord Rusia, care a realizat ceea ce își dorește în Ucraina. Pentru că granițele sudice ale Rusiei care se deschid către lume prin Marea Caspică, Caucaz și Marea Neagră vor rămâne deschise datorită Turciei.
Din acest motiv, contrar așteptărilor, Putin a vorbit liniștit despre decizia Turciei, spunând: „Nu avem probleme cu Finlanda și Suedia”. O altă sursă de confort pentru Putin, care și-a atins pas cu pas obiectivele în Ucraina, este convingerea că Turcia își va menține neutralitatea.
Putin știe foarte bine că este imposibil ca Erdoğan să facă din Turcia un instrument al politicii externe a SUA, ca în perioada lui İnönü. Mai mult, consolidarea Turciei în Alianța Atlantică, deși paradoxal pentru unii, întărește și Rusia.
Este clar că perspectiva Turciei asupra NATO, care a declarat Rusia noul inamic, a fost demult revizuită. Din acest motiv, extinderea NATO nu poate torpila relațiile dintre Turcia și Rusia. Pentru că Turcia nu mai este o țară de front. Turcia este unul dintre jucătorii de la masă.
În acest context în care polarizarea globală se adâncește, stabilirea de către Turcia a priorităților politice în funcție de propria axă liniștește și mai mult Rusia. Într-un fel, Putin câștigă atâta timp cât Erdoğan obține ceea ce își dorește. (Traducere: Florin Matei, RADOR)