Un studiu recent al savanților de la Harvard, publicat în Journal of Experimental Biology, a încercat să rezolve această dilemă. În mod total ciudat, mai logic ar fi să alergăm cu brațele atârnând pe lângă corp și nu cu ele la piept. Încercați acest lucru, și veți vedea ce anapoda vi se va părea. Și inefi cient, deși concluziile experimentelor spun fix pe dos.

 

De ce ridicăm mâinile spre piept atunci când alergăm, iar, în plimbare, le lăsăm relaxate, pe lângă corp. O întrebare care poate părea din ”categoria Gâgă”, dar care dă mari bătăi de cap oamenilor de știință.

Brațele la piept,o alegere ilogică

În studiul de care vorbeam mai sus, au fost folosiți câțiva voluntari care întâi au fugit cu brațele relaxate, pe lângă corp, apoi au alergat, pe aceeași lungime, cu mâinile spre piept, așa cum facem noi toți. Savanții credeau, până atunci, că ridicarea brațelor economisește cumva energia necesară efortului de a alerga. Stupoare. E fix invers. Alergatul cu mânile pe lângă corp cere mai puțină energie decât cu ele ridicate la piept. ”Alergatul cu brațele la piept cere mai puțină energie în zona umerilor, dar crește semnificativ energia necesară mișcării coatelor”, a declarat Andrew Yegian, unul dintre conducătorii studiului. Mai mult, o plimbare pe o distanță egală, cu brațele la tors ridică consumul de oxigen cu 11 la sută, față de aceeași plimbare, cu brațele relaxate, adaugă același studiu. Deci, din punct de vedere științific, ar trebui să alergăm, caragios, cu brațele atârnând pe lângă corp. Ar fi mai eficient din multe puncte de vedere.

Mâinile sus, mai multă energie consumată

În timpul unui studiu mai vechi, din 2014, s-au făcut și altfel de experimente, poate-poate or descifra acest mister. Atunci s-au testat patru stiluri diferite de alergare, toate în aceleași condiții. Rezultatele: în timpul alergării cu balansarea brațelor s-a consumat mai puțină energie (cu 3% mai puțin decât în timpul alergării cu mâinile la spate, cu 9% mai puțin decât în timpul celei cu brațele pe piept, și cu 13% mai puțin decât în timpul alergării cu mâinile pe cap), dar, în același timp s-au produs mai puține rotații ale umărului și pelvisului. Aceste două rezultate sunt conectate: cel puțin o parte din energia suplimentară utilizată în timpul “alergărilor caraghioase” provine probabil din efortul necesar pentru rotirea trunchiului pentru echilibrarea impulsului unghiular al picioarelor (ceea ce balansul brațelor face în mod normal). Deci, din nou ar trebui să alergăm cu brațele pe lângă corp. Enervantă concluzie, nu?

În patru labe

Până acum, nu există decât două pseudoexplicații la ridicatul brațelor în timpul fugii. Una ar fi aceea că poate exista posibilitatea ca brațele să aibă un anumit rol în timpul sprintului și altul în timpul alergării de anduranță. Astfel, spre exemplu, în cazul sprintului, vrei să te propulsezi în față cât mai repede și nu îți pasă câtă energie consumi, deci, poate există un rol pentru balansarea brațelor în mod activ. O a doua explicație vine de la Darwin. Unele studii sugerează că mișcarea brațelor și a picioarelor este “neuroconectată” – probabil un fragment evoluat din perioada în care stramoșii noștri erau patrupezi.

Te-ar putea interesa și: