CANCERUL de COL UTERIN face RAVAGII în ROMÂNIA. Se impune de urgență implementarea unui program național de vaccinare

Asociația Mame pentru Mame, sub patronajul Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților a organizat, ieri, dezbaterea cu tema „Prevenția cancerului de col uterin și a bolilor asociate infecției cu HPV”, cu scopul consolidării unui consens politic cu privire la necesitatea și importanța demarării și finanțării unui program complet de vaccinare împotriva infecțiilor cu HPV.

Dezbaterea a fost organizată în contextul în care, în România, o femeie este diagnosticată cu cancer de col uterin o dată la două ore și aproape 2000 pierd lupta cu această boală cauzată de virusul HPV, în fiecare an. Mai mult, țara noastră este pe primul loc din întreaga Uniune Europeană în ceea ce privește incidența și mortalitatea prin acest tip de cancer, femeile active, cu vârsta cuprinsă între 15 și 44 de ani fiind cele mai afectate de cancerul de col uterin.

La eveniment au participat membrii din Comisiile de sănătate, buget, învățământ și protecție socială din Camera Deputaților și Senatul României, reprezentanți ai instituțiilor publice din domeniul sănătății, reprezentanți ai societății civile precum și societăți medicale profesionale. La finalul acestei dezbateri, președinții celor două comisii de sănătate - Dr. Corneliu-Florin Buicu, Președinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, respectiv Dr. Laszlo Attila, Președintele Comisiei pentru Sănătate Publică din Senatul României, precum și toți parlamentarii participanți la dezbatere, membri ai mai multor partide politice, au semnat o scrisoare de susținere publică cu privire la importanța demarării unui program coerent și complet de vaccinare împotriva bolilor provocate de infecția HPV, ca parte integrantă a strategiei de prevenție și reducere a poverii cancerului în România.

 

În plus, parlamentarii prezenți, reprezentanții societăților medicale profesionale și ai societății civile au transmis Ministerului Sănătății cât și tuturor autorităților cu competențe în elaborarea de politici publice în domeniul sănătății o serie de recomandări cheie pentru inițierea unui program de prevenție a cancerului de col uterin și a bolilor provocate de infecția cu HPV.