Cancerul tinde să devină o afecțiune care poate fi tratată, ultimele studii făcute de cercetători fiind îmbucurătoare.
Conform unui studiu realizat recent în Statele Unite, turmericul, merele și strugurii ar putea deține secretul prevenirii și tratării unuia dintre cele mai comune tipuri de cancer, informează Medical News Today, potrivit Agerpres.
Cercetătorii au identificat în turmeric, mere și struguri mai mulți compuși naturali care au potențialul de a "înfometa" tumorile la prostată și de a le reduce dimensiunile. Aceste substanțe par să aibă cele mai puternice efecte atunci când sunt asociate, după cum notează coautorul studiului, cercetătorul Stefano Tiziani de la Universitatea Austin din Texas, care a prezentat recent aceste descoperiri, realizate alături de colegii săi, în jurnalul "Precision Oncology".
Tumorile la prostată reprezintă al doilea cel mai frecvent tip de cancer, după cel de piele, care afectează bărbații din SUA.
Conform datelor Societății Americane de Cancer, se estimează că numai în acest an vor fi diagnosticate 161.360 de noi cazuri de cancer de prostată, iar în jur de 26.730 de bărbați vor deceda ca urmare a acestei boli.
Studii anterioare au identificat o serie de compuși, care se regăsesc în special în alimentele vegetale și au potențialul de a reduce riscul de cancer de prostată.
Pentru această cercetare, Tiziani și colegii săi au utilizat o nouă metodă de screening cu randament mare cu care au fost testate 142 de substanțe naturale în vederea identificării celor mai eficiente în stoparea dezvoltării celulelor care alcătuiesc tumorile la prostată.
În urma analizelor, echipa de cercetători a identificat trei compuși care s-au dovedit cei mai eficienți pentru stoparea dezvoltării celulelor tumorale din cancerul de prostată: curcumina, care se regăsește în turmeric, acidul ursolic, prezent în coaja de măr, și resveratrolul, găsit în strugurii roșii și în fructele de pădure.
Compușii au fost testați pe celule canceroase prelevate de la șoareci și oameni, atât individual cât și prin asociere.
Oamenii de știință au descoperit că în cazul asocierii dintre acidul ursolic și curcumină sau resveratrol, compușii naturali au împiedicat absorbția glutaminei de către celulele canceroase având ca urmare prevenirea dezvoltării tumorilor la șoareci.
Glutamina este un aminoacid care stimulează dezvoltarea celulelor tumorale în cazul cancerului de prostată iar prevenirea absorbției sale le "înfometează" pe acestea până la eradicare, precizează sursa citată.
În plus, s-a dovedit că atât curcumina și resveratrolul, cât și acidul ursolic, nu au produs efecte adverse asupra șoarecilor deoarece sunt compuși naturali.
Cercetătorii au notat, însă, că doza care trebuie administrată trebuie să fie mai mare decât cea consumată în mod obișnuit prin alimentație. "Acești nutrienți au proprietăți cu potențial anticancerigen și sunt ușor disponibili. Pentru efectul lor contra celulelor tumorale în cazul cancerului de prostată nu trebuie decât să creștem concentrația dincolo de nivelurile oferite de o alimentație sănătoasă", a declarat Stefano Tiziani.
Echipa de oameni de știință notează că aceste rezultate se arată promițătoare în vederea punerii în practică a unei abordări naturale pentru prevenirea și tratarea cancerului de prostată.