Canada, ultima frontieră către tenisul mare

Conform tragerii la sorți de ieri, de la Londra, echipa de Fed Cup a României se va duela cu reprezentativa Canadei pentru accederea în Grupa I Mondiale.

 

1992, ultima prezență

După succesul înregistrat de tenismenele „tricolore” în fața Spaniei, scor 3-2, trupa alcătuită din Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu și Alexandra Dulgheru va evolua contra selecționatei nord-americane în weekend-ul 18-19 aprilie. Ultima dată când România a reușit să joace în Grupa Mondială I a fost în 1992, iar cea mai bună performanță a jucătoarelor noastre a fost calificarea în semifinale, chiar la prima participare, în 1973.

Naționala „Frunzei de Arțar” a ajuns la baraj după ce a cedat în fața Cehiei, scor 0-4, în primul tur al Grupei Mondiale, dar fără să o aibă pe cea mai bună jucătoare, Eugenie Bouchard, locul 7 WTA.

„La nivelul acesta toate echipele sunt puternice. De aceea, discutăm despre echipele care ar putea să ne fie mai accesibile nouă, iar Canada este una dintre ele, chiar dacă, din păcate, vom juca în deplasare. Avem o echipă omogenă, valoroasă. Întâlnirea cu Canada o vom pregăti ca atare, luând în calcul și includerea jucătoarei Eugenie Bouchard în echipa Canadei”, a declarat Alina Tecșor, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României.