CAMPIONATUL MONDIAL. Suedia, SALVATĂ de VAR la debut. Sud-coreenii au terminat meciul FĂRĂ ȘUT pe poartă

Suedia și Coreea de Sud au debutat, astăzi, la CM 2018, pe stadionul din Nijnîi Novgorod, într-un meci contând pentru Grupa F a turneului final.

Coreea de Sud a intrat rapid în joc și și-a creat câteva faze notabile la poarta nordicilor. Asaltul asiaticilor nu a durat mult, iar Suedia a pus stăpânire pe teren după primul sfert de oră. 

Până la pauză, nordicii au trecut pe lângă gol de cel puțin cinci ori. Scenariul s-a repetat și actul secund, iar europenii au spart gheața în minutul 65, când au primit o lovitură de pedeapsă pentru un fault comis de Kim Minwoo la Claesson. Inițial, centralul partidei nu a fluierat penalty, dar imediat jocul a fost oprit ca să poată interveni arbitrajul video (VAR).

Astfel, Granqvist a transformat fără probleme, iar Suedia a bifat prima victorie în Rusia, la debut, în timp ce sud-coreenii au terminat partida de astăzi fără șut pe spațiul porții. 

Următoarele partide din grupă vor avea loc sâmbătă 23 iunie, Coreea de Sud - Mexic, la Rostov pe Don (Rostov Arena), şi Germania - Suedia, la Soci (Fisht Olympic Stadium).

Au evoluat echipele:

SUEDIA: 1. Robin Olsen - 6. Ludwig Augustinsson, 4. Andreas Granqvist (căpitan), 18. Pontus Jansson, 2. Mikael Lustig - 17. Viktor Claesson, 7. Sebastian Larsson (13. Gustav Svensson, 81), 8. Albin Ekdal (15. Oscar Hiljemark, 71), 10. Emil Forsberg - 9. Marcus Berg, 20. Ola Toivonen (22. Isaac Kiese Thelin, 77). 

Selecţioner: Janne Andersson.

Rezerve neutilizate: 12. Karl-Johan Johnsson, 23. Kristoffer Nordfeldt - 3. Victor Lindeloff Nilsson, 5. Martin Olsson, 14. Filip Helander, 16. Emil Krafth, 19. Marcus Rohden, 21. Jimmy Durmaz, 11. John Guidetti.

COREEA DE SUD: 23. Jo Hyeonwoo - 2. Lee Yong, 20. Jang Hyunsoo, 19. Kim Younggwon, 6. Park Jooho (12. Kim Minwoo, 28) - 17. Lee Jaesung, 16. Ki Sungyueng (căpitan), 13. Koo Jacheol (10. Lee Seungwoo, 72) - 11. Hwang Heechan, 9. Kim Shinwook (15. Jung Wooyoung, 67), 7. Son Heungmin.  Selecţioner: Shin Tae-yong. Rezerve neutilizate: 1. Kim Seunggyu, 21. Kim Jinhyeon - 3. Jung Seunghyun, 4. Oh Bansuk, 5. Yun Youngsun, 14. Hong Chul, 22. Go Yohan, 8. Ju Sejong, 18. Moon Seonmin.