CAMPIONATUL MONDIAL. Pogba i-a adus Franței primul succes la turneul final din Rusia

Naționala Franței s-a chinuit, astăzi, la Kazan, în fața Australiei, în primul meci al Grupei C.

„Cocoșii” pregătiți de Didier Deschamps au învins selecționata din Australia cu 2-1, la capătul unui meci strâns. Primul gol al partidei a venit în minutul 57, când francezii au intrat în avantaj duatorită unui penalty acordat, în premieră, după solicitarea arbitrajului video (VAR). Griezmann a executat perfect, iar europenii intraseră în avantaj.

Bucuria „cocoșilor” nu a durat mult. După numai 4 minute, Umtiti a făcut henț în propriul care și a fost rândul Australiei să beneficieze de o lovitură de la 11 metri. Jedinak a transformat fără emoții, iar tabela indica din nou egalitate. Când aproape părea că Franța ar putea obține doar o remiză chinuită, Pogba i-a adus Franței victoria la Kazan. Șutul mijlocașului lui Manchester United a fost devitat de un adversar, a lovit bara transversală, apoi a căzut după linia porții (80).

ECHIPELE DE START:

Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) - 2. Benjamin Pavard, 4. Raphael Varane, 5. Samuel Umtiti, 21. Lucas Hernandez - 12. Corentin Tolisso, 13. Ngolo Kante, 6. Paul Pogba - 11. Ousmane Dembele, 10. Kylian Mbappe, 7. Antoine Griezmann

Selecţioner: Didier Deschamps

Rezerve: 16. Steve Mandanda, 23. Alphonse Areola - 3. Presnel Kimpembe, 17. Adil Rami, 19. Djibril Sidibe, 22. Benjamin Mendy, 14. Blaise Matuidi, 15. Steven Nzonzi, 8. Thomas Lemar, 9. Olivier Giroud, 18. Nabil Fekir, 20. Florian Thauvin

Australia: 1. Mathew Ryan - 19. Joshua Risdon, 5. Mark Milligan, 20. Trent Sainsbury, 16. Aziz Behich - 15. Mile Jedinak (căpitan), 13. Aaron Mooy - 7. Mathew Leckie, 23. Tom Rogic, 10. Robbie Kruse - 11. Andrew Nabbout

Selecţioner: Bert van Marwijk

Rezerve: 12. Brad Jones, 18. Danny Vukovic - 2. Milos Degenek, 3. James Meredith, 6. Matthew Jurman, 8. Massimo Luongo, 22. Jackson Irvine, 4. Tim Cahill, 9. Tomi Juric, 14. Jamie MacLaren, 17. Daniel Arzani, 21. Dimitrios Petratos