Croații și mexicanii se vor duela în meciul de închidere al primei grupe a turneului, într-un joc în care europenii sunt forțați să câștige, pentru a mai spera la calificare.
Croația și Mexic se întâlnesc, astăzi, la Recife, pentru a-și hotărî viitorul la Mondialul din „Țara Cafelei”.
Mexicanii au acumulat patru puncte în clasamentul Grupei A, ocupând poziția secundă, după Brazilia. Lupta pentru calificarea în optimile de finală va fi foarte strânsă între cele două reprezentative. Croația este la un punct distanță în spatele Mexicului. Fiind ultimul joc al grupei, europenii sunt obligați să câștige partida, iar mexicanii au nevoie doar de un rezultat de egalitate.
„Partida va fi ca o finală”
Între timp, în atacul croaților va reveni Mario Mandzukici, după suspendarea primită din jocul trecut. Deși a început cele două partide disputate până acum ca rezervă, „Chicharito” Hernandez, vârful lui Manchester United, ar putea lua startul în partida cu Croația.
Ultima întâlnire dintre cele două „naționale” s-a desfășurat la Campionatul Mondial din 2002, încheiată cu victoria mexicanilor, scor 1-0. Partida dintre Croația și Mexic este programată la ora 23.00, în direct la TVR 2.
Ambele echipe se pot califica
Niko Kovaci, tehnicianul selecționatei croate, e de părere că meciul contra Mexicului va fi ca o finală.„Confruntarea de astăzi va fi ca o finală. Mexicanii sunt puternici, dar și noi ne simițim la fel. Ne așteaptă o partidă destul de dificilă”, a declarat Kovaci. De luni întregi, cele două tabere știu că acesta este meciul care le va decide soarta la actualul turneu final.
Naționala Mexicului a reușit să se califice în optimile de finală la ultimele sale cinci Cupe Mondiale, și doar în 1970 și 1986 a depășit această fază a competiției. Altfel, Croația și „El Tri” ar putea să se califice împreună, cu un scor de egalitate, doar în cazul în care Camerunul, care este eliminată din turneu, ar obține o victorie contra Braziliei. Reprezentativa care va câștiga Grupa A va da piept în „optimi” cu ocupanta locului secund din Grupa B (Olanda sau Chile), iar echipa de pe locul al doilea va juca cu câștigătoarea Grupei B.