Campionatul intern a început în anonimat și cu fotbal medicoru

Prima etapă a Ligii I a arătat aceleași probleme grave ale fotbalului românesc: partide plictisitoare, goluri marcate cu pipeta și tribune depopulate. Într-un total de șapte confruntări s-au marcat doar 11 goluri.

Liga I Betano și-a consumat prima etapă, iar fotbalul care a putut fi văzut în cele șapte partide a lăsat mult de dorit. Problemele campionatului intern sunt vechi și țin de calitatea fotbaliștilor, antrenorilor și conducătorilor. Reprezentativ pentru fotbalul jucat la debut este numărul care arată golurile marcate în toată runda. Doar de 11 ori au marcat cele 14 echipe care au intrat în joc. Media de 1,57 de goluri este una descurajantă și se poate spune că partidelor din Liga I le lipsește „sarea și piperul”.

 

Golgheterii au indici foarte slabi

Așadar, trei meciuri s-au încheiat cu scorul de 1-0, la o partidă nu s-a marcat, una a consemnat un 1-1, iar două, practic cele mai spectaculoase din punct de vedere al eficacității, s-au terminat cu scorul de 2-1. În fotbalul autohton lipsesc atacanții veritabili, o dovadă fiind ce s-a întâmplat în stagiunea precedentă, atunci când cei doi golgheteri ai competiției - George Țucudean și Harlem Gnohere - au punctat fiecare doar de 15 ori.

 

Craiova a stat cel mai bine la spectatori

Runda inaugurală a stat prost și la nivelul prezenței spectatorilor. Cel mai mare număr de fani a fost consemnat pe „Ion Oblemenco”, la partida dintre „U” Craiova și Politehnica Iași (scor 0-0), acolo unde au fost prezenți 12.000 de spectatori. Arena a fost umplută la o capacitate de 40%.

La polul opus, confruntarea văzută ce cel mai mic număr de spectatori a fost cea dintre Hermannstadt și Sepsi OSK (1-0) - 500 de fani.

 

Cea mai mare medie s-a înregistrat la Ovidiu

Cele mai populate tribune au fost cele ale arenei din Ovidiu, acolo unde FC Viitorul a fost învinsă de nou-promovata Dunărea Călărași (0-1). Eșecul echipei lui Gică Hagi a fost vizionat de 3.500 de spectatori, ceea ce înseamnă jumătate din capacitatea stadionului.

 

Trei nocturne au căzut

Această primă etapă a consemant și un fapt mai puțin obișnuit. Pe trei stadioane a căzut nocturna, iar gazdele au riscat să piardă la „masa verde”. Mai întâi, la Ovidiu, la jocul dintre Viitorul și Dunărea, instalația a picat din cauza unei furtuni violente. După 13 minute de întrerupere a partidei, lucrurile au revenit la normal și confruntarea a fost reluată. Probleme au fost și la meciul dintre „U” Craiova și Politenica Iași, care a început cu o întârziere de 47 de minute, din cauza nocturnei. De asemenea, la jocul Gaz Metan Mediaș - Concordia, un stâlp al nocturnei a fost avariat de un fulger, iar repriza a doua a început cu întârziere.