În perioada 28 ianuarie-1 februarie, TVR 1, TVR HD şi TVR+ transmit, în direct şi în exclusivitate pentru România, Campionatele Europene de Patinaj Artistic de la Stockholm, Suedia.
Din 28 ianuarie, TVR devine gazda unuia dintre cele mai frumoase sporturi de iarnă. Timp de cinci zile, telespectatorii sunt invitaţi la celebra Globe Arena de la Stockholm, unde se desfăşoară Campionatele Europene de Patinaj Artistic. Evenimentul este transmis în direct la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+. Ediţia de la acest început de an este una în care îşi fac apariţia pe gheaţă nume noi, într-un sezon în care au apărut vedete şi cupluri noi. Rusia domină proba feminină, cu trei fete favorite la podium - Anna Pogorilaya, Elena Radionova şi Elizaveta Tuktamysheva. Campioana de anul trecut, tot rusoaică, Yulia Lipnitskaya, nu s-a calificat pentru acest turneu. Toata lumea aşteaptă, la băieţi, duelul dintre spaniolul Javier Fernandez şi rusul Maxim Kovtun. Rusia îşi cere supremaţia la perechi şi, mai ales, la dans. Medaliaţi mondiali şi olimpici, Ksenia Stolbova şi Fedor Klimov luptă pentru titlu la perechi, alături de colegii lor Yuko Kavaguti şi Alexander Smirnov, campioni ai continentului în 2010. La dans, după ce anul trecut italienii Anna Cappellini - Luca Lanotte au luat titlul, ruşii plusează cu un cuplu nou pe gheaţă: Elena Ilinykh - Ruslan Zhiganshin. „Crăiasa patinajului artistic se încoronează în direct la TVR. Povestea iernii vine de la Stckholm, unde e mare bal pe gheaţă! Curtea regală a patinajului european e gata de show. Domnişoare, prinţi şi cupluri celebre vor să se încoroneze la Stockholm... Cine câştigă coroana aflaţi urmărind Europenele de patinaj transmise la TVR”, este invitaţia Alinei Alexoi, comentatoarea evenimentului pentru telespectatorii din România.
Programul transmisiunilor TVR 1 şi TVR HD, preluate şi pe TVR+, în direct de la Europene de Patinaj Artistic din capitala Suediei este următorul:
- miercuri, 28 ianuarie, 15.30 – 17.00 – program scurt masculin; 22.00 – 23.30 – program scurt dans;
- joi, 29 ianuarie, 16.15 – 18.00 – program scurt feminin; 21.15 – 23.20 – program liber dans;
- vineri, 30 ianuarie, 16.00 – 17.30 – program scurt perechi; 21.00 – 23.45 – program liber masculin;
- sâmbătă, 31 ianuarie, 15.00 – 17.30 – program liber feminin;
- duminică, 1 februarie, 13.00 – 14.45 – program liber perechi; 16.00 – 18.15 – Gala laureaţilor.