Societatea de Scleroză Multiplă, Societatea Neurologilor din România şi Colegiul Medicilor din România au lansat astăzi campania naţională de informare şi susţinere a drepturilor pacienţilor 'Împreună învingem Scleroza Multiplă',
Campania îşi propune să obţină acces la tratament pentru toţi pacienţii cu slecroză multiplă, eliminarea listelor de aşteptare şi obţinerea accesului la tratamentele inovatoare practicate în UE. Scleroza multiplă este o boală autoimună, o afecţiune cronică a sistemului nervos central, ale cărei cauze nu sunt cunoscute şi pentru care nu există un tratament curativ. Debutul bolii are loc în majoritatea cazurilor între 20 şi 40 de ani, fiind cea mai invalidantă boală a adultului tânăr şi afectează de trei ori mai mult femeile decât bărbaţii. Cel mai tânăr pacient diagnosticat în România este un copil de doi ani.
"Scleroza multiplă este cea mai invalidantă afecţiune a adultului tânăr. Includerea pacienţilor în tratament aduce multiple beneficii pentru aceştia, 17% dintre ei ajungând să nu mai facă niciun puseu sau cel mult unul la unu, doi ani. Trebuie să investim în tratament, întrucât costurile sunt mai mici dacă pacientul este tratat în forma uşoară a bolii. Fără tratamentul potrivit, speranţa de viaţă a pacienţilor se diminuează cu 7 până la 10 ani", a declarat prof. univ. dr. Ovidiu Băjenaru, preşedinte de onoare ad vitam al Societăţii de Neurologie din România.
Potrivit preşedintelui CMR, Vasile Astărăstoae, listele de aşteptare pentru această boală trebuie să dispară.
El a arătat că în România, în neurologie, aproximativ 70% din nevoia de personal medical calificat este acoperită, ceea ce înseamnă 800 de neurologi la nivelul întregii ţări.